Când cineva își pierde autocontrolul în rugăciune sau închinare, acolo nu este Duhul Sfânt.

Să lămurim un lucru care pare să deranjeze tot mai mult în anumite medii creștine: Duhul Sfânt nu anulează autocontrolul omului, ci lucrează și prin el! Nu confundați manifestările zgomotoase cu prezența lui Dumnezeu, agitația cu ungerea, pierderea controlului cu libertatea Duhului și spectacolul religios cu adevărata închinare. Dumnezeu nu are nevoie ca omul să-și piardă luciditatea pentru ca El să-Și manifeste prezența. Nu are nevoie de haos pentru a demonstra puterea Sa și nici de manifestări necontrolate pentru a-Și confirma lucrarea. Biblia spune clar, în Galateni 5:22-23, că roada Duhului include înfrânarea poftelor, adică autocontrolul. Iar în 1 Corinteni 14:32-33 citim că duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor și că Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii. Așadar, de când am ajuns să numim lucrarea Duhului Sfânt ceea ce Scriptura ne învață să cercetăm cu discernământ? Să nu ne ascundem lipsa de stăpânire de sine în spatele unor expresii spirituale! Să nu justificăm orice comportament prin formula „Așa m-a cercetat Duhul!” Și să nu transformăm închinarea într-un spectacol în care emoția ia locul adevărului. Libertatea Duhului Sfânt nu este libertatea de a face orice, oricum și fără discernământ. E adevărat că nu e de contestat faptul că Dumnezeu atinge profund emoțiile omului. Dar emoția nu trebuie confundată cu dovada prezenței Sale, iar manifestările trebuie cercetate prin prisma Scripturii. Nu caracteriza omul după cât de tare strigă, cât de mult plânge sau cât de spectaculos se manifestă. Privește roada vieții lui! Un om poate fi profund mișcat în prezența lui Dumnezeu și, totuși, să rămână conștient, lucid și stăpân pe sine. Nu avem nevoie de spectacol în biserici. Avem nevoie de mai multă sfințenie, mai multă maturitate spirituală, mai mult discernământ și mai multă supunere față de Cuvântul lui Dumnezeu. Biserica nu este o scenă pentru demonstrații emoționale. Închinarea nu este un concurs de manifestări. Iar Duhul Sfânt nu este un pretext pentru dezordine. Să încetăm să confundăm intensitatea manifestării cu profunzimea relației cu Dumnezeu! Pentru că, la final, nu volumul strigătului va demonstra cât de aproape am fost de Dumnezeu, ci roada pe care viața noastră o va aduce. Deci, să încetăm cu spectacolul și să dovedim mai mult caracter! Să încetăm cu agitația și să dovedim mai multă sfințenie! Și, în final, mai puține declarații despre Duhul Sfânt și mai multe dovezi ale lucrării Lui în viața noastră. Altfel, e doar gargară religioasă.