Domnul este lumina mea
Autor: Hans Erik Nissen  |  Album: Un singur lucru trebuie  |  Tematica: Citire de fiecare zi
Resursa adaugata de Cosmin.Gottlieb in 05/10/2026
    12345678910 0/10 X
Referințe
1 / 1 ▲

4 Octombrie: „Chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea!” (Mica 7:8)

Nu se prea vorbeşte despre agonia sufletelor în ziua de azi, dar acest lucru nu înseamnă că nu există îngrijorări în vieţile creştinilor. Satan, lumea şi natura noastră sunt într-o continuă luptă împotriva noii vieţi în credinţă. Această luptă aduce deseori întuneric în viaţa creştinului.

Apoi lumea spirituală pare a fi curios de departe, ca şi cum Cuvântul lui Dumnezeu nu-ţi mai atinge inima. Înainte îţi făcea plăcere mântuirea. Acum mintea ţi-e umplută de o indiferenţă monotonă ciudată şi, spre surprinderea ta, poţi chiar ajunge să crezi că mai bine renunţi la toată povestea.

Dacă gândeşti în felul acesta, atunci te afli în întunericul îndoielii şi eşti nefericit în mijlocul stării de amorţeală. Tânjeşti după învierea vieţii tale spirituale, L-ai rugat pe Dumnezeu să intervină, dar nu crezi că El a făcut-o şi te întrebi de ce. Unul dintre motive poate fi acela că Dumnezeu vrea să te înveţe să înţelegi textul de mai sus: „Chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea!”

Tânjim din toată inima după un ajutor care să ne scoată din întuneric: unii dintre noi pot chiar evoca situaţii din viaţa lor în care Dumnezeu i-a scos la lumină. Dar Dumnezeu nu lucrează întotdeauna în acest mod, ci deseori El are alte intenţii, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul lui Mica. Era în continuare noapte, dar Domnul a aprins o lumânare în întuneric. În loc să îl scoată afară, Domnul i-a deschis lui Mica ochii să vadă lumina pe care El deja o aprinsese.

Aceasta este o realitate minunată pentru copiii lui Dumnezeu: Domnul a reînsufleţit lumina Cuvântului, iar acum acesta străluceşte, indiferent cât de mult se întunecă lumea. Prin Duhul Lui bun, Domnul doreşte să ne deschidă ochii ca să vedem – chiar dacă toate celelalte se clatină – cum Cuvântul Lui rămâne ferm. Domnul a pus acest Cuvânt în mâinile tale. Îţi aparţine. Niciodată nu aduci mai multă plăcere inimii lui Dumnezeu decât atunci când, în adâncimea agoniei sufletului, te bazezi pe ceea ce este scris. Deşi probabil nu simţi nimic, în acel moment mâinile tale apucă strâns lumina vieţii şi nu îi dau drumul. Atunci îţi învie speranţa, iar Domnul te scoate din întuneric.

Devoțional zilnic din „Un singur lucru trebuie”, de Hans Erik Nissen.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 14
Opțiuni