„L-am chemat pe Domnul din strâmtorarea mea și mi-a răspuns” (Iona 2:3)

5 Octombrie: Dumnezeu aude și răspunde

Trebuie să simțim că strigătul nostru către Dumnezeu este de așa natură încât Dumnezeu ne va răspunde, pentru ca, asemenea lui Iona, să ne putem bucura de certitudinea că Dumnezeu ne răspunde atunci când strigăm către El în necazul nostru. Asta nu înseamnă altceva decât să strigăm către Dumnezeu din inimă, cu credință. Căci mintea nu poate găsi mângâiere și nici nu ne putem ridica mâinile în rugăciune până când inima nu primește mângâierea. Inima își găsește adevărata alinare atunci când aleargă spre Dumnezeu, chiar și în momentele în care El este mânios. Prin ajutorul Duhului Sfânt, ea caută mila Lui chiar în mijlocul mâniei Sale, știind că numai la El poate găsi iertare, pace și nădejde. Ea Îl lasă pe Dumnezeu să pedepsească, dar, în același timp, îndrăznește să-și găsească mângâiere în bunătatea Lui. Observă cât de ageri trebuie să fie ochii inimii: ea este înconjurată numai de semne ale mâniei și pedepsei lui Dumnezeu și totuși, nu privește și nu simte pedeapsa și mânia ca pe ultimele cuvinte ale Lui, ci vede și simte doar bunătatea și harul său. Cu alte cuvinte, inima trebuie să refuze să vadă în pedeapsă și mânie ultimul cuvânt al lui Dumnezeu, chiar dacă le vede și le simte în mod real. Ea trebuie să fie hotărâtă să caute și să vadă, prin credință, harul și bunătatea Lui, chiar atunci când acestea sunt cu totul ascunse privirii. O, cât de greu este să vii la Dumnezeu! Să pătrunzi până la El prin mânia, pedeapsa și neplăcerea Lui este ca și cum ai încerca să treci printr-un zid de spini, ba chiar printr-un zid alcătuit numai din sulițe și săbii. Strigătul credinței trebuie să simtă în inimă că ajunge cu adevărat până la Dumnezeu și că intră în legătură cu El.

Fragment tradus din „Day by Day” de Martin Luther / Dawn Weinstock, Editura Concordia Publishing House