„Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc.” (Psalm 127:1)
11 Mai: Rolul părinților dat de Dumnezeu
Chiar dacă Dumnezeu ar avea puterea să crească copii fără ajutorul părinților, lucru pe care l-a arătat prin Adam și Eva și pe care îl vedem zilnic în cazul orfanilor. El a ales să nu procedeze așa. El a stabilit ca acest proces să aibă loc prin părinți și alături de ei. Ar putea, de asemenea, să administreze o casă fără un stăpân al casei, și chiar face asta uneori. Totuși, preferă să lucreze împreună cu aceia care conduc casa, așa cum scrie în Psalmul 127:1: „Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc. .” În același fel, Dumnezeu ar putea păstra pacea, pedepsi răul și apăra binele fără forță sau conducători. Dar El a rânduit ca autoritățile să Îi fie de ajutor, adică El alege să lucreze prin intermediul lor. Așadar, toate formele de guvernare Îi aparțin și sunt ordini lăsate de Dumnezeu. El nu are nevoie de îngeri sau de oameni pentru a-Și arăta măreția, înțelepciunea și bunătatea, ci alege să îi folosească.
Fragment tradus din „Day by Day” de Martin Luther / Dawn Weinstock, Editura Concordia Publishing House