Ce Îi dăm noi lui Isus
Introducere
La sfârșitul acestui an nu ne oprim doar ca să numărăm zile, realizări sau pierderi. Ne oprim ca să vedem ce facem cu viața noastră înaintea lui Isus. Meditația aceasta este despre a pune în mâinile Lui tot ce am adunat într-un an întreg: ce ne-a ieșit și ce nu, ce ne-a întărit și ce ne-a slăbit, ce ne-a luminat și ce ne-a obosit. Nu este un exercițiu de emoție, ci un act de adevăr. Ceea ce Îi dăm lui Isus la sfârșit de an arată cine este El pentru noi și ce vrem să facem cu sufletul nostru mai departe.

„Orice lucru bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor.” (Iacov 1:17)
Îi dăm lui Isus reușitele noastre. Le dăm nu ca să le pierdem, ci ca să le scoatem din mândrie și din frica de a le apăra. Reușitele care nu sunt aduse înaintea lui Dumnezeu ajung să ne definească identitatea. Reușitele date Lui devin mulțumire și pace.

„Domnul este aproape de cei cu inima frântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.” (Psalmul 34:18)
Îi dăm eșecurile noastre, fără să le justificăm. Dumnezeu nu ne cere să fim tari înaintea Lui, ci sinceri. Eșecul predat nu ne mai condamnă, ci devine loc de vindecare și de învățare.

„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har.” (Iacov 4:6)
Îi dăm umilințele noastre, acele momente care ne-au rănit orgoliul. Umilința oferită lui Dumnezeu nu ne distruge, ci ne așază în adevăr. Acolo unde renunțăm la imagine, începe harul.

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine.” (Isaia 41:10)
Îi dăm fricile noastre, inclusiv pe cele nespuse. Frica ținută în noi ne macină; frica adusă înaintea lui Dumnezeu se micșorează. El nu ne reproșează teama, ci ne cheamă la încredere.

„Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” (2 Corinteni 12:9)
Îi dăm slăbiciunile și defectele noastre. Dumnezeu nu lucrează doar prin ce este puternic în noi, ci mai ales prin ce este fragil. Slăbiciunea predată devine loc al harului, nu al rușinii.

„Fiecare să slujească altora după darul pe care l-a primit.” (1 Petru 4:10)
Îi dăm calitățile noastre. Darurile nu sunt date pentru autoafirmare, ci pentru slujire. Când sunt date lui Dumnezeu, ele capătă direcție și sens.

„Încredințează-ți lucrările Domnului.” (Proverbe 16:3)
Îi dăm planurile noastre pentru anul care vine. Planurile ținute strâns devin sursă de anxietate. Planurile puse în mâna lui Dumnezeu se curăță de ambiție și se umplu de pace.

„Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)
Îi dăm trecutul nostru. Nu ca să-l ștergem, ci ca să nu ne mai stăpânească. Trecutul predat nu mai dictează viitorul.

„Acum este vremea potrivită.” (2 Corinteni 6:2)
Îi dăm prezentul nostru, cu limitele și oboseala lui. Dumnezeu lucrează în ce este real, nu în ce amânăm. Prezentul dat Lui devine spațiu de transformare.

„Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi.” (Ieremia 29:11)
Îi dăm viitorul nostru. Viitorul ținut doar de noi naște frică. Viitorul lăsat lui Dumnezeu aduce liniște, chiar înainte să vedem soluțiile.

„Inima veselă este un bun leac.” (Proverbe 17:22)
Îi dăm bucuriile noastre. Bucuria împărtășită cu Dumnezeu nu se risipește, ci se adâncește și se curăță de superficialitate.

„Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre.” (1 Petru 5:7)
Îi dăm grijile noastre zilnice. Dumnezeu nu face diferență între probleme mari și mici. Tot ce ne apasă contează înaintea Lui.

„Dacă ne mărturisim păcatele.” (1 Ioan 1:9)
Îi dăm păcatele noastre, fără ocolișuri. Păcatul adus în lumină nu ne zdrobește, ci ne eliberează. Iertarea nu vine din negare, ci din adevăr.

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu.” (Matei 6:33)
Îi dăm prioritățile noastre. Sfârșitul de an arată clar ce a fost pe primul loc. A le da lui Dumnezeu înseamnă a reordona viața, nu a adăuga doar intenții bune.

„Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8)
Îi dăm disponibilitatea noastră. Nu promisiuni mari, ci o inimă deschisă. Dumnezeu lucrează cu cei care spun sincer: sunt aici.

Concluzie

La capătul acestui an, când Îi dăm lui Isus reușitele și eșecurile, fricile și bucuriile, trecutul, prezentul și viitorul, nu Îi oferim lucruri abstracte, ci viața noastră reală. A-I da tot nu înseamnă a pierde controlul, ci a renunța la iluzia că l-am avut vreodată. În mâinile Lui, anul care a trecut nu mai este o povară, iar anul care vine nu mai este o amenințare, ci un drum pe care nu-l mai parcurgem singuri.