Glasul
Aș vrea să strig
Să pot fi auzit de El,
Să pot să plâng, să râd,
Să caut cu lacrimi de dor,
Căci, bucuria mă ține!
Dar cum să strig,
Când glasul mi-e prins între cer și pământ!
Când inima-i plină și plânsul nu vine,
Decât ca un cânt!
Mi-e dor de o clipă în care sunt tot
Și copil, și părinte, și vânt,
Să nu mă mai simt străin de nimic,
Să fiu, pur și simplu, cuvânt.
Să-i spun: „Te-am căutat prin zăpezi,
Prin oameni, prin mine, prin timp.
Și-n fiecare zori mă-ntrebam
De ce dorul nu moare, ci-l simt…”