Creștin sănătos , activ și nepătat de păcat
Autor: Postolache Daniel  |  Album: "Sănătos in credință"  |  Tematica: Creștinismul
Resursa adaugata de Daniel7084 in 04/09/2022
    12345678910 0/10 X
Creștinul activ, sănătos și nepătat de păcat... .
------- ÎN primul rând aș vrea să știți că eu sunt doar un simplu poștaș care prin harul Lui Dumnezeu din cer prin intermediul acestui har, pot sa vă înmânez aceste cuvinte. Ioan Botezatorul în una din împrejurimi face o comparație fermă și infocată în Sfânta Scriptură mai exact în Matei capitolul 3 cu versetul 11 unde spune despre Isus și activitatea lui viitoare la botezul lui actual spre pocăința și botezul lui Isus cu duh Sfânt și cu foc. Apoi el spunea la începutul versetului 11 ca nu e vrednic nici măcar sa-i ducă încălțămintea lui Isus. Așa și eu ca rob al Creatorului meu nu-i sunt vrednic să-i duc scrisorile sau mesajul, dar prin harului lui Dumnezeu îl rog pe El, pe Isus Hristos să mă facă vrednic prin slavă și puterea Lui cea care se numește MARE.
------- Și datorită faptului că noi nu suntem nimic pe pământul acesta doar niște pribegi și călători spre patrie și o lumea mai buna decât cea contemporană cu noi. Suntem conștienți fiecare și avem măcar un gram de discernământ că atunci când vom face echipă cu Dumnezeu vom rămâne binecuvântați, vom deveni binecuvântați iar apoi vom avea pe deplin pacea Lui. Fiindcă timpul trece fără sa facă semne, fără sa facă zgomot doar exclamându-și bătăile și ne trezește la realitatea crudă și drastică prin care fiecare din noi trebuie sa facem față. Tinerii vorbesc cu drag despre viitor, iar bătrâni vorbesc despre trecut, fiecare om hoinăreste pe acest pământ fiecare în sensul lui de viață. Fiecare suntem datori cu o moarte, suntem conștienți și întristați în același timp căci rămân în spate dorințe neîmplinite, lucruri neștiute, informații neuzate dar groaznic este ca știm deja că ne uzăm. Orice om se uzează apoi în cele din urmă clachează.
------ Am să scot prin ajutorul Lui Dumnezeu câteva lucruri destul de importante în opinia mea pe care l-ar putea ajuta pe om, i-ar da puțin răgaz în disperare și implicit somnul îi poate deveni lin și dulce. Printre alte cuvinte fiecare obiect, lucru, fenomen, ștință, inveție fiecare dintre aceste lucruri au un creator, au un stăpân, au un proiector, au un supraveghetor și voiam sa vă spun că așa e și omul are și el un Creator, care îl coordonează și îl dimensioneaza așa cum vrea El, după Planul sau Proiecția Lui, aici vorbim în mod evident de Dumnezeu.
Am să scot în evidență doua puncte principale și cu o importanță majoră în viața creștinului sănătos și tot odată activ.
1. CREȘTINUL SĂNĂTOS ---------------------------------------------
Tu, find creștin pentru a-i putea face creștini pe cei din jurul tău trebuie mai întâi:
- Să fi tu creștin sănătos în primul rând, apoi vei putea face creștini sănătoși
-să fi tu un exemplu pentru tine însuți apoi în cele din urmă vei putea să fi un exemplu pentru cei din jurul tău;
- Să fi tu întâi plin de lumină pentru Dumnezeu, pentru tine, apoi vei putea sa fi lumină și pentru ceilalți oameni, aducându-i la lumină care este Dumnezeu;
Referințe Biblice:
Luca 11:34 - Orice lucru păcătos întra prin ochișorii noștri, apoi cea ce am văzut implementăm în minte și din minte pleca în inimă...
De acea în Luca în Capitolul 11 cu 34 în a doua parte a versetului ne spune "Dacă ochiul tău este sănătos; tot trupul tău este plin de lumină "...
Cea ce vedem cu ochii noștri ne duce deseori spre păcat, spre trezirea poftei pământești care se războiește cu sufletul nostru.
a) *Păcatul ---------------------------------------------------------------------------------------
Iacov CAP 1:12-15
Din start știm cu toții, Diavolul îl îmbolnăvește pe om prin păcat dar Dumnezeu îl vindeca pe om. Diavolul transmite boli la nivel spiritual prin domeniul lui de activitate și prin cea ce face. Fiindcă el a înșelat de la început pe Eva, vedem în Geneza CAP 3:1-6.
Romani 3:23 -Toți oamenii au păcătuit!
**POFTA firii pământești: ********************************************************************
Ioan 8:44; Matei 26:41;
1Corinteni 10:12-13; Romani 6:22-23; Evrei 9:27-28.
Dacă am vorbi la nivelul nostru contemporan de acuma, vă întreb onest, De ce credeți că tot ni se spune în viața asta prin diferiți oamenii și se pun pe hârtie chiar și în mod verbal atâtea proiecte, planuri, meșteșuguri, șmecherii cum să faci câți mai mulți banii? , dar nu am auzit până acuma cineva să se ridice în tălpi și să spună ferm și apăsat... Știu o șmecherie sau un meșteșug cum să ai o viata plina de pace pe pământul acesta, cum sa trăiești printre oamenii curvarii dar nepătat, știu o șmecherie, un meșteșug cum să biruiești ispita sau cum sa ajungi mai repede în Cer, În Canan, în țara dincolo de soare. DE CE NU NE SPUNE NIMENI ACESTE LUCRURI. Vreau sa va spun ca Dumnezeu prin Sfânta Scriptură ne da răspuns la orice întrebare pe care o avem, fie ea cu privire la trecut, prezent sau viitor, Biblia are răspuns și putere.
Ex: Dacă astăzi ești îmbolnăvit de diavolul, singura soluție pentru a putea fi vindecat de Isus Hristos.
Ex: Uneori ne confruntam cu tatăl mincinoșilor fața în fața, vreau sa vă spun dacă nu va confruntați Uneori fața în fața cu diavolul, probabil ca mergeți în același direcție. Trist.
b)Dumnezeu sa ne vindece: ******************************************************************************
-ochii - limba
-mintea -inima
Ochii=cel mai important element din tot corpul. Cel mai ingenios aparat fotografic. Avem nevoie de alifie specială pentru ochii. Duhul sfânt sa modeleze bine ochișorii noștri.
Psalmul 145:15; Prov 4:25; Psalmul 119:37; Ezechiel 18:28; Habacuc 1:13; Matei 9:29; Matei 13:15; Matei 18:9; Matei 20:33; Ioan 9:6; Faptele Apostolilor 9:18; Efeseni 1:18; Apocalipsa 3:18.
Mintea=Omul devine cea ce gândește. Omul devine produsul gândurilor lui.
Proverbe 8:12 / 21:20;
1TIMOTEI 4:5; Romani 8:5.
Limba =Ea un mădular foarte mic dar poate aprinde o pădure mare. Cu ea blestemăm și cu ea binecuvântam.
Psalmul 39:1.
Inimă = să ne păzim Inima mai mult decât orice căci din ea ies izvoarele vieți.
Ps 50:10; 1 Ioan 3:15-20; Ieremia 17:9-10; Marcu 7:21-23.
NIMIC NU NE DESPARTE DE DUMNEZEU DECÂT PACATUL CARE PUNE UN ZID DE DESPĂRȚIRE, UN ZID MAI GROS DECAT ZIDUL CHINEZESC IAR ATUNCI DIN PACATE CAND TE ROGI RUGĂCIUNEA TA AJUNGE DOAR PANA LA TAVAN. Nu păcătui împotriva lui Dumnezeu, căci atunci când săvârșești păcatul aduci după tine câteva consecințe foarte mari și grave, devi în mod direct vrăjmaș cu Dumnezeul tău, cu Creatorul tău iar acesta este un lucru grav fiindcă "Grozav lucru e sa cazi pe mainele Dumnezeului celui veșnic ".
c)Cuvântul imposibil pentru Dumnezeu nu exista! ! ! ********************************************************
Chiar dacă noi îl folosim adesea, acest cuvânt în vocabularul lui Dumnezeu nu există. Deci nici noi să nu l mai folosim și sa spunem din toată inima " La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede, celui ce are răbdare împletită cu credință care duce spre neprihănire".
d)Distanță fața de păcat ****************************************************************************
Păstrează distanța fața de lume, fața de tot ce ți se pare rău. Nu lasa nicio portiță prin care ai putea sa ramai fără dragoste fără pace."Ce vă zic vouă zic tuturor Vegheați, mijlocul sa va fie încins ". Dumnezeu sa ne ajute sa fim bine echipați, căci nu avem de luptat împotriva carni sau a sângelui și împotriva duhurilor care se războiesc cu sufletul nostru. Dragi ostași fruntea sus, capul sus " Cu El biruim, Cu El biruim prin mare, prin foc, prin încercare doar și doar prin Isus care potolește furtună. Duhul sfant sa ne lumineze inima, mintea sa fim compleți echipați pentru orice lucrare bună și sa avem gramul de discernământ de care vorbeam sa păstrăm distanța fața de granițele lumi și ale păcatului sa iubim lumea dar nu lucrurile din lume nici ce fac ei și sa iubim oameni și să I smulgem chiar din foc pentru salvarea lor și spre gloria lui Dumnezeu.
2. CREȘTIN ACTIV --------------------------------------------------------------------------------------------
Romani 13:13-14 *
Contează foarte mult mediul de viata de credință unde activam, cu cine și împrejurimile de desfășurare a vieței noastre de creștini. Fi activ dar nu uita câteva lucruri:
- activitatea ta de viață printre oamenii fie ea mare sau mică;
- puterea pe care o ai fie ea mare sau mică;
- credința pe care o ai fie ea mare sau mică;
- nădejdea pe care o ai fie ea mare sau mică;
Fi activ prin tot iar apoi peste tot, fi activ cu puterea pe care o ai de la Dumnezeu.
------- Aceste sugestii și rămășițe de cuvinte scot în evidență creștinul slab dar și puternic, în mod practic am vrut sa vă incurajez cu tot ce-a ce aveți mergeți mai departe, puțin sau mult, activați în zona vostra de activitatea pe pământul acesta, spuneți la toții ca Domnul nostru Isus Hristos așa cum s-a înălțat așa se va și întoarce și ne pregătit un loc ca acolo unde este El sa fim și noi. Ne-a lăsat o pilda, ne a lăsat niște urme, să pășim, să ne purtăm și să luptam dar în mod frumos cinstit și onest fără umbră sau pată de păcat fără miros de mândrie și sa pășim cu tandrețe spre țintă care ne sta înainte. Armele sus, urcați dreapta cu dreaptă spre cer, spre Patria mult dorita de înaintași noștri care s-au luptat împotriva păcatului pana la sânge alții tăiați în doua cu ferăstrăul doar pentru acest scump nume Isus. Trăiți și voi în acest fel și urmați-le credința pana în cer la ultima dreaptă de lângă poarta cerului. Harul Lui Dumnezeu Tatăl nostru Isus Hristos sa fie cu voi, cu mine în veci de veci pana în ziua odihniri sufletelor noastre Amin.

Editura Postdann, 04.09. 2022
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 287
Opțiuni