Biserica este o taină incorporând în sine dumnezeiescul și omenescul, vizibilul și invizibilul, după cum și Hristos este deopotrivă Dumnezeu și om. Credința ne ajută să vedem această realitate tainică.

Hristos este prezent în Biserică prin Euharistie dar și prin Duhul Sfânt care pogorându-se prin harul sfânt devine vizibil în mădularele Trupului lui Hristos pe pământ, adică în Biserică.

Unitatea Bisericii este o unitate dată de Hristos prin Duhul Sfânt. Este o unitate intrinsecă, organică și ontologic-pneumatică. Unitatea bisericească nu este simplă uniformizare ecumenică a colectivității umane, este Trupul lui Hristos înduhovnicit făcut prezent în lume. Hristos unifică pe toți în unitatea de natură, iar Duhul Sfânt imprimă pecetea diversității în unitatea trupului bisericesc.

Sâmburele vital al creștinismului, esența acestuia este realitatea înfrângerii morții prin dumnezeirea persoanei Mântuitorului Iisus Hristos, cel înviat din morți. Prin Hristos, Dumnezeu-omul, umbra fatidică a morții care ne acoperea implacabil existența se împrăștie în haosul neființei.

Moartea trupului este cea mai grea încercare a vieții, este întunericul care acoperă conștiința precum o eclipsă acoperă pentru un timp lumina soarelui și a lunii. Prin moarte diavolul urmărește distrugerea personalității omenești. Dar personalitatea este sufletul omenesc conștientizat, gravitația duhovnicească în jurul căreia se organizează și se încheagă forma materială a trupului omenesc. Prin moarte sufletul omenesc nu pierde pecetea personalității pe care sufletul a format-o putând astfel ca prin puterea duhului să readucă din întunericul morții și forma trupului la lumina vieții.

Tăindu-și singur ombilicul transcedental omul se coboară pe sine la nivelul și în categoria mamiferelor superioare. Și ce este mai trist este faptul că omul într-un anumit sens și în anumite împrejurări și-ar chiar dori o asemenea sorginte și teleologie. Fiindcă astfel retras în jungla iresponsabilității sociale omul este ispitit de diavol să creadă că s-ar putea eschiva de la dreapta judecată a proniei divine.

Dacă lumea orbecăie încă prin cețurile evului mediu modern nu este Evanghelia responsabilă ori vinovată de aceasta. Vinovat și iresponsabil este tot omul ce nu ascultă și nu împlinește învățăturile Evangheliei, spiritul Cuvântului lui Dumnezeu care se manifestă și se dăruie pentru viața lumii în veac și dincolo de veac.

Artistul creștin devine un colaborator al lui Dumnezeu în revelarea frumosului divin în lume după cum sfântul este un colaborator al lui Dumnezeu în lucrarea de restabilire a ordinei morale în lume.