Lupta într-e duh și fire
Autor: Cristian Ataman  |  Album: Slujirea curată  |  Tematica: Adevăr
Resursa adaugata de cristian_aTaman98 in 17/01/2022
    12345678910 0/10 X
Firea 《vs》duhul
Duhul《vs》firea

Domnul Isus când a intrat în noi a început să lupte ca să curățească totul.
◇Haideți să facem o vie paralelă (comparație) a vieții noastre spirituale (firea împotriva duhului și duhul împotriva firii)
În comparare cu poprul  Israel și Domnul Isus.

(1)Firea- preoțimea veche
și tot sistemul acela tradițional păcătos care nu î-L accepta pe Domnul Isus: Să se nască, Să crească, Să trăiască. Î-L omoară căci nu poate fi acceptat de concepțiile lor. E prea de tot învățătura Lui cea Sfântă.
E prea de tot ce e duhovnicesc pentru cei ce sunt pământești.

(2)Duhul- Domnul Isus
Chiar dacă Domnul Isus a ajuns totuși să se nască fiind protejat prin protecția înștiințărilor Duhului Sfânt, și a crescut în acel loc în care deținea controlul absolut acel sistem care încerca să pară neprihănit prin metodele firești.
Apoi a fost adus la templu când avea vârsta de12 ani. (Acel sistem a fost vizitat pentru prima dată de Mântuitorul întregii lumi)
Acel sistem (viața firească) a înțeles că există ceva mai profund și și-a dat seama că ceia ce avea Domnul Isus e ceva de ordin Dumnezeiesc care pare a fi de neatins dar totuși e existent și nu poate fi inobservabil printr-e ei.
Au mai trecut în jur de 18 ani pănă când Domnul Isus a început din nou să fie văzut de ei (au fost vizitați mai din aproape)
Din acel moment pentru acel sistem (pentru preoțimea și viața aceia firească, care părea o formă de sfințenie)
Domnul Isus a devenit un pericol de a pierde controlul lor asupra oamenilor, deci nu mai erau ei centrul. Era evident că Domnul Isus era altceva decât ei, (Matei 7:28 După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui;
7:29 căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor.)

●La un moment dat a început ca un război între Domnul Isus și acel sistem: Firea (sistemul, religios firesc)-Împotriva 》Duhului-(Domnul Isus și viața Sfântă prin Pocăință și Credință) și la fel lupta și Domnul Isus prin traiul Lui și prin exemplul Său personal, prin învățătura Lui pură după Cuvânt și prin Autoritatea Dragostei Lui față de oameni și de ură față de păcat.

◇La un moment dat a avut loc războiul final:
Domnul Isus(duhul)》și》Sistemul acela firesc(firea)
Au început din următoarele puncte de situare:
(1)Domnul Isus
{》Din locul în care a demonstrat ucenicilor Săi elementele vieții, , Trupul" și, , Sângele Său", (la cina cea de taină) formând astfel un nucleu duhovnicesc.
{》Apoi a continuat următorul pas Grădina Ghetsismani locul în care Domnul Isus prin Rugăciune către Tatăl Său a primit puterea necesară pentru lupta care urma să înceapă (puterea de a Iubi, puterea de a Ierta, puterea de a Accepta, puterea de a suferi)

(2) Sistrmul religios (firesc, lumesc)
A pornit de la: { Oferta cerută de Iuda (vânzătorul)cel prin care s-a ivit șansa de a se realiza o posibilă victorie din punctul lor de vedere. { Apoi a continuat sfatul preoților celor mai de seamă și al bătrânilor, despre cum să-L prinndă pe Domnul Isus.
Acolo în acel cerc ei au primit puterea suficientă pentru a lupta cu ură sălbatică, cu viclenie diabolică, și cu echipamentul necesar al unei dorințe de a-l omorâ cu orice preț pe Domnul Vieții!

◇Așa dar am văzut pașii ambelor puteri prin care și-au pregătit forțele pentru a declanșa marele război!

●●A început lupta... ambele forțe au ajun față în față• (1) Domnul Isus fiind echipat cu Dragoste a reacționat conform echipamentului cu care S-a pregătit (forțe de ordin duhovnicesc acumulate din caracterul Divin)
(2) •Ceilalți au venit cu echipamentul lor: Soldați, ură, bâte, ciomege (forțe de ordin firesc, drăcesc din caracterul diabolic)și au reacționat conform echipamentului lor.

●La acel moment părea că puterea ambelor forțe era egală.}={
•A urmat un moment greu în care din cauza circumstanțelor și al împrejurărilor toți cei mai de aproape ai Domnului Isus L-au părăsit, și unul chiar s-a lepădat de El...
•Apoi a început să pară că Domnul Isus este victima și chiar prizonierul dușmanilor Săi.
A urmat ca El să fie dus de ei la locul unde să fie învinuit, apoi să fie dus de ei la judecată, apoi cu acordul lui Pilat(judecătorul) a primit sentința să fie executat... .
În acel moment Domnul Isus părea că ajunsese cu mult prea jos sub forțele lor și părea să fie înfrântul... . . •Bătălia a continuat totuși. .
El a fost și mai înjosit; a fost bătut, a fost batjocorit și I s-a dat și o cruce grea în spate. În toate acestea din partea Lui nu a existat nici una dintr-e reacțiile așteptate de vrăjmașii Săi. •Atunci El părea prizonierul fără a mai putea bănui cineva de vre-o șansă ca să scape. Doar uneori prin batjocurile lor mai făceau într-un mod ironic aluzie la intervenția Lui Dumnezeu în așa zisa, , dreapta judecată"
•Unica reacție a Domnului Isus pe care o vedem în toți acești pași a fost foarte evidentă, , o dragoste de origine Cerească, ceva nemaiîntâlnit și neînțeles de niciunul din forța adversară"
Lupta a continuat: El a fost dus la locul unde a fost Executat și atunci și-au zis vrăjmașii Lui care erau în frunte cu Satan: , , L-am biruit... "

•Totul părea să fie așa cum vedea fireasca, , forța firească"
Domnul Isus a fost atărnat prin cuie de crucea grea pe care forțat de dușmani și ajutat de un trecător care a fost alăturat forțat poverii și au adus-o până pe dealul Golgota.
Era priveliștea tuturor... , , disprețuit de toți, om al durerii și obișnuit cu suferința", , era așa de disprețuit că îți întorceai fața de la El și totuși noi... . nu L-am băgat în seamă, dar totuși El păcatele noastre le-a luat asupra Lui"

Apoi după chinul greu a strigat tare (Matei 27:50 Isus a strigat iarăși cu glas tare și Și-a dat duhul.)
•Un strigăt nu de amenințare, nici de ură ci glasul, , Biruinței", , Aleluia"
•Nu toți au înțeles. .
◇Mai există un verset din altă Evanghrlie mai profund care ar sugera ce a spus Domnul Isus în acel strigăt:
Ioan 19:30 Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi și-a plecat capul și Și-a dat duhul.

》Așa dar luând împreună aceste versete care vorbesc despre același eveninent vedem mai clar că a fost un strigăt de Biruință.
El zis, , S-a isprăvit" aceste cuvinte pentru vrăjmași păreau că El vorbește despre înfrângerea Sa pe când de fapt El a arătat Biruința Sa. Adică cu alte cuvinte Mi-am Isprăvit lucrarea Măreață prin care orice păcătos de acum prin pocăință poate fi iertat!

Pentru moment părea un moment de tăcere... un moment în care unii se credeau că au isprăvit ei defapt, deși aveau destule dovezi care nu erau naturale. Erau supranaturale.
Perdeaua dinăuntru Templului s-a rupt în două care arăta posibilitatea noastră a neamurilor de a intra în planul de Mântuire al lui Dumnezeu.
Și mai arăta faptul că în noi care suntem un templu și pentru care era închisă ușa și accesul pentru Dumnezeu prin Moartea Domnului Isus... s-a rupt perdeaua(zidul păcatului) dintr-e noi și Dumnezeu și Dumnezeu a venit să aducă lumină, bucurie și mântuire în nepătrunsul întunecos din noi.

•O altă dovadă pe care au văzut-o cei ce se credeau biruitori în frunte cu Diavolul dar erau învinși defapt este și dovada din natură când ziua pe la amează s-a prefăcut în noapte care arăta că Domnul Isus era adevărata lumină a lumii și care era respins de cei pentru care venise defapt. Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.”

El a arătat prin acel întuneric că El era singura lumină și că cei ce sunt Umpluți de prezența Lui, la fel ca printr-un vas transparent se poate Emana de departe, , El", , Lumina Vieții"

În acel moment de tăcere și întuneric li s-a aprins în unii din ei lumina:
Matei 27:54 Sutașul și cei ce păzeau pe Isus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ și cele întâmplate, s-au înfricoșat foarte tare și au zis: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”

•Fiind zguduiți de acel cutremur ei au înțeles Adevărul despre Domnul Isus. (Au fost luminați)

Tăcerea totuși continua... . și unii priveau la acea lucrare ca fiind... . biruința adversarilor lui Dumnezeu...

●》Această situație se aseamănă cu una din luptele împăratului David în care lucrase cu un tact foarte ingenios.
☆David a pornit la luptă împotriva unei cetăți cu o parte din oastea sa în timp ce o altă oaste s-a ascuns în apropierea cetății împotriva căreia mergea să lupte. Oastea cetății respective a ieșit la luptă împotriva oastei lui David și a început lupta.
Oastea lui David s-a prefăcut că e înfrântă și a luat-o la fugă dinaintea oastei adversă. Aceștea s-au crezut învingători și au fugit împreună cu cei mai puternici oameni din cetate împotriva oastei lui David. Astfel au fost duși la o bună depărtare de cetate. Cetatea rămasă aproape pustie cu excepția celor mai bătrâni, femeilor și copiilor a rămas fără protecție. În acel moment cei din armata lui David care stăteau în rezervă ascunși aproape de intrarea cetății au dat năvală înăuntrul cetății, au prădat-o și i-au pus foc.
Cei ce credeau că sunt biruitorii în timp ce erau cei mai pierduți, și-au întors privirile spre cetatea lor care ardea în flăcări în acel moment oastea lui David s-a întors înapoi împotriva celor ce fugeau după ei și astfel i-au învins!


Tot așa ca în această istorioară vrăjmașul Domnului Isus credea că este învingătorul deși era cel învins.
Tăcerea a continuat 3 zile până ce toți au crezut aproape convinși că Cel în care ei nădăjduiseră că este Eliberatorul părea învins.
Dar în aceste 3 zile defapt Domnul Isus își continua lucrarea și lupta în locuința morților( 1Petru 3:18-19 )

Apoi după acele 3 zile a venit ziua învierii Domnul Isus a fost Înviat și astfel toți au văzut biruința Lui.
Aici s-a împlinit prima dată versetul din Ioan 12:24
Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.

Domnul Isus a murit.
•El e, , primul Rod"

◇Aici vedem Biruința (duhului) Împotriva (firii)
Dacă nu moare eu-l meu, atunci voi fi mereu singur. Doar caracterul meu, doar naravurile mele, doar ceia ce este firesc, doar poftele mele, doar păcatele care stau lipite de noi... Dar atunci când moare eu-l meu Voi putea aduce multă roadă.
Prima este roadă este aceasta: Galateni 2:20
 Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.
•Deci Primul rod este Domnul Isus în noi.

Apoi următorul.
1 Ioan 2:6
Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus.

Apoi: Romani 7:25
Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! … Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.


》Dacă toată mintea noastră slujește lui Dumnezeu nu ne rămâne decât o parte foarte mică din noi care va cauta să slujească legii păcatului.
(Mintea e punctul central de control asupra la orice informație ce vine sau pleacă, este cea care dă comenzi la tot trupul. Ce să facă și ce să nu facă.
Dacă mai sunt unele scăpătări din greșeală adică negândite mai din timp, neplanificate intenționat sunt lucruri care sunt ușor de controlat și de corectat.

Romani 15:13
Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!


(a. c Inspirația divină 01.01. 2022)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 434
Opțiuni