Meditații teologice (9)
Autor: Marin Mihalache  |  Album: Teologumena  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de marin2016 in 10/01/2022
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1. Pereții bisericii nu sunt piatră opacă de închisoare ci de cristal transparent în care se reflectă și prin care pătrunde toată lumina cerului.

2. Pentru cel care are credință adevărată este mai greu să stea în afara adevărului decât în și pentru adevăr suferind pentru acesta.

3. Crearea omului spiritual nu este rezultatul unei evoluții sau a unui proces istoric cât este începutul în timp a unei revoluții spirituale, al unui miracol dumnezeisc.

4. Biserica este oricum în diaspora în lumea aceasta. Dimensiunea spirituală, orientarea spre verticală este locul unde Biserica își continuă vocația și își împlinește misiunea.

5. Nu este nimic rău în aboli superstiția, dar să nu distrugem totodată și nădejedea din sufletele oamenilor. Să nu aruncăm odată cu apa stătută și pruncul din copaie.

6. Misticismul oriental este luminos. Cel apusean este mai întunecat. Orientalul creștin așteaptă lumina transcedentală să coboare în duh și revelație în sufletul omenesc. Apuseanul încearcă să urce prin puterile sale și voința sa pe scara pe care coboară îngerii. Apuseanul încearcă el, prin sine, un zbor după lumina transcedentală. De aceea el se poate lovi mai lesne de tavanul întunecos al transcedenței divine.

7. Viața nu este condiționată numai de legăturile ei organice. Viața este îndeosebi determinată de forțele spirituale care îi determină existența, însăși rațiunea de a fi și continuarea existenției în eternitate.

8. Învingerea distanțelor spațiale nu a anulat, nici n-a redus așa cum era de așteptat și de dorit și distanțele sufletești și spirituale care există între oameni. Păcat.

9. Dogma teologică nu este ontologic, trăirea întru Ființă ci o expresie concisă, categorică, o axiomă matematică, un aforism al adevărului.

10. Sensul lumii este ascuns în Dumnezeu. În relația ontologică a lumii cu Dumnezeu găsim și noi un sens propriei existențe. Nu toate drumurile duc la Roma, unele se ȋnfundă ȋn cȃte o pădure de simboluri, de poteci și colnice de unde nu mai este ieșire.

11. Crucea nu este un act juridic de răscumpărare a omului ci mai degrabă un act de iubire a lui Dumnezeu-omul, Iisus Hristos, deopotrivă ascultător Tatălui și solidar cu fratele său mai mic, omul.

12. Noi suntem păcătoși în fața lui Dumnezeu nu numai pentru ceea ce facem ci și pentru ceea ce suntem ontologic, suntem păcătoși și prin omisiune, prin indiferență.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 321
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni