DUMNEZEU ARE PUTERE, SĂ-ȚI REZOLVE CELE MAI MARI PROBLEME DIN VIAȚĂ!
Autor: Anonim  |  Album: fara album  |  Tematica: Adevărul
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 20/11/2018
    12345678910 0/10 X

Odată în ținutul Gadarenilor, în timpul slujirii de pe pământ a Domnului Iisus Hristos, a avut loc un eveniment. Hristos a trecut la celălalt mal al mării, și acolo L-a întâlnit, un om, care a ieșit din mormânt, care avea duhuri necurate. El a fost o problemă mare pentru locuitorii din ținut.

Scriptura ne spune: “Omul acesta îşi avea locuinţa în morminte şi nimeni nu mai putea să-l ţină legat, nici chiar cu un lanţ. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi şi cu cătuşe la mâini, dar rupsese cătuşele şi sfărâmase obezile, şi nimeni nu-l putea domoli. Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre” (Marcu 5:3-5). Să-l numim pe acest om, problema locuitorilor din ținutul Gadarenilor. De asemenea, suntem nevoiți să recunoaștem, că el nu era o problemă mică. Starea lor, datorită unui astfel de vecin, nu era de invidiat. Nu aveau pace. Copii lor nu aveau posibilitatea să se plimbe pe mal. Tot astfel era periculos să se ducă în munți. Noaptea țipătul său groaznic, nu le dădea posibilitatea să doarmă liniștiți. Deci, acest îndrăcit era o problemă mare pentru ei, care a făcut societatea să se îngrozească.

Deci, de asemenea să atragem atenția la faptul, că această problemă nu putea fi rezolvată cu puterea umană. Toate eforturile umane, pentru a fi rezolvată au fost în zadar. Lanțurile și cătușele, care nu doar odată au fost îmbrăcate pe el, au fost distruse, și se părea că nu există scăpare în situația aceasta. Așa avea să fie, dacă nu ar fi venit Hristos, despre acest caz a fost scris în Evanghelia după Marcu.

PROBLEMA MARE ȘI CARE NU PUTEA FI REZOLVATĂ CU PUTEREA UMANĂ, ÎN CHIPUL ACESTUI ÎNDRĂCIT, LA APARIȚIA DOMNULUI IISUS ALEARGĂ ÎNAINTEA LUI ȘI I SE ÎNCHINĂ.

“Când a văzut pe Isus de departe, a alergat, I s-a închinat” (Marcu 5:6). Deci, una din concluzii, pe care le putem trage din această istorie, este, că Hristos are putere asupra tuturor problemelor, oricare ar fi mărimea lor, și oricât de imposibil era de rezolvat din punct de vedere omenesc. El are putere, să ne rezolve problemele noastre! Potolirea furtunii și mării, ne arată puterea Sa asupra naturii, mulțimea vindecărilor minunate ne arată nu doar odată, puterea Sa asupra bolilor, învierea morților ne demonstrează, că este un Dumnezeu atotputernic, scoaterea duhurilor necurate din oameni, ne ilustrează, că El deține puterea supremă în lumea duhovnicească.

Deci, Hristos – Domnul. Orice problemă cade la pământ înaintea Lui!

Domnul Iisus, mă închin înaintea măreției Tale! Cred, că Tu ai putere să-mi rezolvi problema. Îmi pun nădejdea în Tine, căci “cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă” (Proverbe 29:25). În numele Tău mă rog, amin.


Traducere: Repalov Veaceslav

“cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă” (Proverbe 29:25).
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 625
Opțiuni