Despre Ispitele Noului Ateism - argumentul ştiinţific
Autor: Marin Mihalache  |  Album: Impărăţia Cuvântului  |  Tematica: Credinta
Resursa adaugata de marin2016 in 07/01/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi
Ḯn ultima vreme, cu un zel de fanatism religios medieval, apostoli reprezentativi ai intelectualităţii ateiste au declanşat o contraofensiva prozelitistă antireligioasă globală şi de răspândire a luminii materialismului ştiinţific, fără de precedent, folosindu-se de argumentul aşa zis „ştiinţific”. Iată câteva „best sellers” internaţionale, care pot fi găsite în rafturile de la aprozar, la „koskurile” din aeroporturile lumii, înghesuite printre rafturi unde se vând „comic books”: „Manifestul Ateist: Argumentul Impotriva Creştinismului, Iudaismului şi Islamului”; „Deziluzia existenţei lui Dumnezeu”; „Sfârşitul Credinţei: Religie, Teroare, şi Viitorul Raţiunii”; „Dumnezeu – O Ipoteza Ratată”; „Cum Ştiinta Demonstrează că Dumnezeu Nu Există”; „Dumnezeu Nu Este Mare: Cum Religia Otraveşte Totul”; „Fără de Dumnezeu: Cum un Predicator Evanghelist a Devenit Unul Dintre Ateiştii de Frunte din America”; „Argumentul Dumnezeu”... etc.

Departe de noi însă gândul orgolios şi ispita de a nega într-un fel sau altul meritele extraordinare, evidente şi demonstrabile ale ştiinţei şi ale oamenilor de ştiinţă adevăraţi de pretutindeni şi din toate timpurile, sau de a ne folosi de cine ştie ce argumente ale apologeticii obscurnatist-religioase pentru a apăra pe sărmanul Dumnezeu de contraofensiva declanşată de profeţii profani ai ideologiei „scientismului ateist”, mai ales că personal credem că între ştiinţa autentică şi religia adevărată, între cunoaşterea obiectivă, empirica, experimentală, şi cunoaşterea prin revelaţie, nu există o prăpastie de proporţii astronomice, metafizice, nu pot de fapt să existe contradicţii atât de ireconciliabile, de incompatibilitate absolută, mai ales că în ultima instanţă atât descoperirile ştiinţifice precum şi revelaţiile divine s-au dovedit hotărîtoare pentru existenţa istorică, au fost şi sunt plăsmuite şi revelate prin intermediul aceloraşi substraturi, arhetipuri şi matrici creative ale inteligenţei şi constiinţei omeneşti. Ambele metode de cunoaştere sunt importante cel puţin pentru viaţa din această lume, dacă nu credem în cea care va să vină, pentru perpetuarea existenţei şi pentru supravieţuirea omului, faunei şi florei, pe această insulă plutitoare dintr-un ocean de necunoscut şi incertitudine.

Ceea ce ne preocupă pe noi în articolul de faţă este însă netemeinicia acelui aşa zis „argument ştiinţific”, argument ce se invocă de fiecare dată atunci când propagandistii conceptiei ateiste despre lume şi viaţă încearcă să demonstreze superioritatea teoriilor (nu a credinţei) lor. Ȋn primul rând, pentru omul credincios, existenţa lui Dumnezeu este în genere înţeleasă ca o realitate spirituală, mistică, non-corporală, revelându-se din sfere de cunoaştere şi dimensiuni altele decât cele ale realităţii lumii naturale, materiale şi a legilor acestora de care se ocupa în genere ştiinţa. De aceea, neavând interes şi nici access în lumea spirituală, dar după omul credincios tot atât de reală, practic ştiinţa nu poate demonstra nici că Dumnezeu există, nici că Dumnezeu nu există. Tot astfel, cunoaşterea obtinută numai pe cale ştiinţifica, empirică, experimentală, reprezintă doar o „pardigma culturală” în continuă schimbare şi reevaluare, de întelegere a vieţii, a omului, a naturii, a cosmosului, dar nu a lui Dumnezeu, care fiind spirit şi iubire nu este o entitate fizică, materială şi naturală, nu poate fi deci nici obiect de cercetare şi cunoastere ştiinţifică. Pentru mulţi oameni Iubirea pur şi simplu există.

Argumentul ştiinţific folosit de noul ateism, nu ştiinţa per se, este procedeul reducţionist de deificare a raţionalului şi a voinţei constiente, este „cultul raţiunii”, încercarea de negare a existenţei a tot ceea ce este non-raţional, non-corporal şi dincolo de capacitatea noastră de cunoastere şi întelegere. Ȋn ultima instanţă, obiectul ştiinţelor naturale îl constituiesc evaluarile cantitative şi nicidecum realitatea mistica, non-corporala, transcedentală. Deocamdată însă şi omul de ştiinţă şi cel religios urcă pe dibuite pe treptele întunecate ale cunoaşterii fără a şti sau a anticipa ce ne poate aştepta la capătul scării ori dacă scara este proptită pe peretele care trebuie. Focul lui Prometeu este totuşi o putere greu de mânuit fără un pic de întelepciune divină. Şi aceasta s-ar putea să fie chiar punctul nostru vulnerabil, al cunoaşterii ştiinţifice şi tehnologice demiurgice, dar fără responsabilitate etică, al riscului necunoaşterii apriorice a răului şi a binelui absolut. Ştiinţa fără morală şi morala fără religie pot avea efecte malefice, fatale pentru om şi pentru viaţa pe pământ. Mândria faustică a cunoaşterii, focul furat de Prometeu de la zei, sunt puteri care în mâna ucenincului vrăjitor pot declanşa ultimul „big bang” de care să se ştie.

Atunci de ce totuşi acest atac antiteist furibund ca de viespar agitat, ce deziluzie şi patima bolborosesc în subconstientul acestor „cai ai apocalipsei”, apostoli ai apostaziei, este greu de ştiut? Argumentele ştiinţifice ale morţii lui Dumnezeu folosite de propaganda noului ateism sunt docte şi sofisticate, însă sunt totodată tendenţios, parţial şi selectiv alese, amestecate cu patos acuzator, propagandistic, partinic, ceea ce face să nu fie convingătoare dincolo de orice dubiu raţional şi logic chiar şi pentru autori.

Răspunsul cel mai simplu şi mai clar la astfel de argumente ştiinţifice folosite de reprezentanţii noului ateism îl dă chiar Dumnezeu în Cartea lui Iov, capitolul 38. Dar fiindcă sunt declaraţi atei convinşi şi neagă aprioric orice argument biblic, s-au găsit totusi suficienţi intelectuali, oameni cu scoală şi minte, de bună credinţă, care să aducă suficiente argumente tot ştiinţifice şi să pună în evidenţă parţialitatea şi erorile argumentelor ştiinţifice ale noului ateism, să dovedească falsitatea premizei şi a concluziei după care ştiinţa ar putea dovedi că Dumnezeu există sau nu există. Numai că lucrările apărătorilor credinţei nu s-au bucurat de aceeaşi atenţie, promovare şi publicitate precum cele ale noului ateism. Aceşti apărători au fost ignoraţi, marginalizaţi, nu au fost invitaţi la „talk show”-uri, cărţile lor nu se gasesc pe rafturile de la aprozar, numele lor nu fost celebrate precum cele ale stelelor de cinema. De aceea, cu limitele inerente unuia care nu are o pregătire ştiinţifică pe măsură, am încercat să compilăm mai jos idei şi argumente aduse de câţiva din avocaţii apărării lui Dumnezeu. La acest process cu public în care avocaţii noului ateism încearcă să dovedească pe baza de argmente ştiinţifice, nu numai filozofice ori teologice, că Dumnezeu este mort, juriul a fost lăsat să asculte numai probele şi pe experţii acuzării. După cum rămâne de văzut, au fost şi sunt voci care ca la judecata din curtea lui Pilat au fost de alta părere, numai ca voicile apărării n-au putut fi auzite din cauza mulţimii tocmite să vocifereze „răstigneşte-L, răstigneşte-L”. Iată deci câteva din argumentele ştiinţifice aduse de avocaţii apărării lui Dumnezeu compilate din diverse surse concordante în principiu.


După unii autori ai unor lucrări scrise ca raspuns la argumentele aduse de reprezentanţii noului ateism, ştiinţa este departe de a fi demonstrat cu argumente, experienţa şi evidenta dincolo de orice dubiu al raţiunii şi al logicii umane, că Dumnezeu există ori nu există. Argumentul ştiinţific este incorect şi neonest atunci când se folosesc anumite concepte valabile şi verificate ale fizicii, ale astrofizicii, ale matematicii, ale cosmologiei spre a explica misteriosul proces al creaţiei, şi al existenţei universului şi al vieţii, şi în acelaşi timp să prezinte creaţia ca rezultat al hazardului, al întâmplării, al germinării vieţii din „supa de neutroni” gătită după retete gnostice în cuptorul fierbinte ca iadul de după acel magic „big bang”, ori unul din „big bang”-urile posibile. Ceea ce a fost înainte de „big bang”, doar Dumnezeu ştie. Tăcere. Iar dacă a existat doar un „big bang” atunci logic şi rational, ştiinţific chiar, trebuie să fi preexistat şi o superforţă formidabilă, un Creator, o esenţă misterioasă de magnitudine greu de imaginat, care să pună colosul creaţiei cosmice în mişcare. Fericitul Augustin s-a întrebat cândva şi el ce putea face Dumnezeu înainte de a crea lumea. Răspunsul său a fost ca neexistând timp şi spatiu Dumnezeu se odihnea. Poate atunci, când Dumnezeu dormea, au apărut ca prin magic, „ex nihilo”, timpul, spaţiul, legile fizicii aşa cum îşi imagineză unii oameni de ştiinţă.


Cert este că deocamdată nu prea se ştie cum şi prin ce împrejurare au apărut ca prin hazard timpul, spatiul, legile fizicii, după cum nu se ştiu prea multe nici despre apariţia miraculoasă a conştiinţei şi a inteligenţei, ca să nu mai vorbim despre cum au fost creată ordinea universului şi de cine, câtă materie şi energie neagră există, câtă energie quantică ... cine a creat formulele, ecuaţiile şi axiomele matematice, legile fizicii, şi de ce acestea nu evoluează odată cu universul. Aceasta misterioasă superforţă, pe care oamenii în lipsă de un termen mai corespunzator o numesc Dumnezeu, nu poate fi reprezentată de bizarele energii quantice fiindcă lumea nu putea apărea în vid, din nimicul absolut cum pretind apologiştii noului ateism.

Se emit tot felul de ipoteze şi teorii, unele mai bizare şi esoterice decât cele religioase, mistice şi gnostice, care unii pretind că pot fi demonstrate matematic. Numai că şi dacă ar putea fi demonstrate matematic, pe baze de formule şi ecuaţii „elegante” asta un înseamnă că universul ori multiversurile reprezentate matematic sunt neapărat şi reale, corporale ori non-corporale, obiective, verificabile. Iar dacă s-ar dovedi că sùnt reale aceasta n-ar exclude necesitatea intervenţiei divine la creaţia şi punerea în mişcare a complexelor sisteme gravitaţionale şi a legilor fizice şi cosmologice necesare să le întreţină în existenţă. Şi chiar dacă ipoteza existenţei unui infinit de universuri, unele cu parametri deosebiţi de universul în care trăim ar fi corectă, aceasta n-ar elimina necesitatea unui Creator. Ba dimpotriva, ar trebui să existe un Creator infinit şi omnipotent, şi mai majestic şi puternic poate decât Dumnezeul revelat biblic.

Pornind de la axiome, de la parametri, ori ipoteze aprioric asumate ca fiind adevărate şi corecte, matematicienii ajung la ipoteze şi teoreme arbitrare, la modele standard care pot fi logic plauzibile ori corecte matematic, dar nu neaparat pot fi şi verificabile fizic, ştiinţific, după cerinţele de verificare şi metodologia ştiinţifică, să nu mai vorbim din punct de vedere metafizic. Există o anumită corelaţie între lumea fizică, cea a minţii omeneşti şi cea matematică, dar există si realităţi şi adevăruri innacesibile percepţiei senzoriale, minţii omeneşti, realităţi de dincolo de frontirele cunoaşterii şi ale imaginaţiei, ale realităţi metafizice cu valoare şi dimensiuni transcedentale. Şi lumea fizică şi cea mentală precum şi matematica au limite, orizonturi, peste care nu se poate trece deocamdată decat prin credinţă.

Argumentul „big bang”, miracol ori coincidenţă, a creat condiţii şi constante cosmologice, parametri de o extraordinară or divină perfecţiune. Oamenii de ştiinţă însăşi, ateişti, neateişti ori agnostici, de bună credinţă, sceptici ori cinici, susţin, argumentează şi încearcă să dovedească matematic şi experimental că numai o minusculă variaţie ori deviaţie în echilibrul temperaturii ori masei elementelor, a sarcinii electronice, a constantelor cosmologice, ar fi dus la imposibilitatea creaţiei ori a existenţei universului, a genezei cosmice, a pământului, a vieţii, a omului, a inteligenţei, a tuturor celor văzute şi nevăzute. Dacă gravitaţia ar fi fost cu puţin mai slabă, materia, materialul de construcţie al universului, a stelelor şi galaxiilor n-ar fi existat. N-am fi exista deci nici noi dotaţi cu inteligenţă divină şi capabili astăzi să punem astfel de întrebări mai mult sau mai putin plauzibile cum ar fi paradoxala întrebare dacă nu cumva universul, cel puţin cel vizibil, nu este aşa cum este fiindcă aşa îl vedem ori îl percepem noi, fiindcă l-am fotografia cu imaginaţia creativă şi l-am pus spre investigaţie sub lupa noastră subiectivă de observaţie.

Oamenii de ştiinţă sùnt în mare parte de acord că rămân totuşi nerezolvate întrebările cu privire la magnitudinea forţelor care guvernează toate intereacţiile electronice, acea misterioasă proporţie constanta de „1/137”, cine a putut face aceste calcule divine în fracţiuni de secundă după ce a început spectacolul „pirotehnic de artificii” numit „big bang”. Apararea lui Dumnezeu, a Creatorului tuturor cele văzute şi nevăzute argumentează nu fără de baze ştiinţifice, faptul ca omul, ştiinţa de astăzi, nu au reuşit încă să explice clar şi convingător cum a început lumea după big bang, spontan, ca prin minune, cum şi când a inceput reproducerea componentelor chimice anorganice din „supa de neutroni”, cum au apărut macrostructurile realităţii concrete, materiale din microcosmosul haosului quantic, cum au răsărit din oceanul cald şi ospitalier ale incertidinilor quantice celulele vii, cum s-au transformat apoi în celule de tip „eukaryotic”, cu structuri complexe şi organisme superioare, cum s-a format apoi conştiinţa în întunericul şi labirinturile unui castron de pastă cenuşie care este creierul, coca din blidul oaselor craniene, arborele neurotic înflorind în miliarde de reţele de transmisie electromagnetică, floarea inteligenţei omeneşti, cea demonică, cea divină, cum s-a produs evoluţia omenească de la animal la om prin dezvoltarea de la sine a gândirii simbolice şi artistice, prin crearea şi descoperirea de imagini şi concepte, a numerelor şi axiomelor matematice, a legilor fizicii si a celor cosmologice. Minţile cele mai luminate, oamenii de ştiinţă si mai ales cei din domeniul fizicii teoretice şi ai astrofizicii, matematicieni şi programatori de geniu, consideră că sansa creaţiei „ex nihilo” a universului, a vieţii şi a omului, ar putea fi efectiv nulă când numai pentru existenţa unui singur parametru din multiplele necesare creaţiei sansele probabilistice sunt la un număr egal cu 1 înmultit cu 10 ridicat la puterea de 117 de zerouri.
Religia şi ştiinţă sunt două metode complementare, gnoseologice, epistemologice şi revelatorii, nu antagoniste, necesare experienţei omeneşti care nu trebuie să fie neaparat în competiţie. Fiecare disciplină caută şi se ocupă de alt fel de adevăr: ştiinţa de adevărul demonstrat şi verificat experimental; religia de adevărul revelat. Ambele caută să găsească un sens vieţii. De aceea, omul religios, cu frică de Dumnezeu, nu trebuie să fie credul şi naiv, să fie intimidat în faţă aroganţei oricărui argumenent ştiinţific al propaganedei noului ateism. Frontierele sufletului sunt atât de profunde că religia are ce explora până la sfârşitul veacului. Ȋntr-un univers al cărui început şi sfârşit, al cărui limite, dacă există, nici nu pot fi inchipuite de imaginaţia omenească, există, slavă Domnului, loc şi pentru credinţa prin revelaţia harului divin. Noul ateism însă este o mişcare religioasă şi intelectuală „per se”, este încercarea utopica a omului de a se instala pe sine ca prinţ moştenitor pe tronul lui Dumnezeu pe care cei de credinţă şi religie neo ateistă ori antiteistă, „theotanatologii”, îl declară acum nu numai filozofic ori teologic ci şi din punct de vedere ştiinţific mort. Un dumnezeu, a cărei existenţă sau non-existenţă depind de plauzibilitatea şi veracitatea argumentelor ştiinţifice ale omului, nu este Dumnezeu.

Copyright © 2016 Marin Mihalache
Tot „știința” are în față propria-i descoperire care are categoric Lucrarea, Creația...Atotputernicia, Atotștiința, Atotprezența lui Dumnezeu = Laminina!

„Laminina, numita si Crucea din noi, este o molecula speciala, in forma de cruce, din cadrul proteinelor, avand un rol in fixarea dermei de epiderma, care ne tine corpul unit. Este considerata ca semnul pe care Dumnezeu L-a pus in interiorul nostru.

In termeni medicali, laminina este molecula responsabila de modelarea jonctiunii neuromusculare. Produsa de catre structura musculara si alcatuind parte din invelisul muschiului propriu-zis, laminina este o proteina formata din lanturi alfa, beta si gama. Cunoscut dinainte era faptul ca lantul beta 2 induce diferentierea sectiunii terminale a nervului, insa descoperirea actuala demonstreaza ca domeniile alfa sunt cele responsabile de modelarea postsinaptica. Acest lucru a fost demonstrat prin evidentierea maturarii deficitare a structurii musculare la soarecii fara laminina alfa 5.

Cercetatorii au descoperit ca receptorii de suprafata celulari care recunosc si fixeaza laminina sunt abundenti la nivelul portiunii sinaptice musculare. De asemenea, acestia sunt sensibili si raspund semnalelor transmise de omologii lor de pe structura nervoasa. Astfel s-a ajuns la concluzia ca laminina este esentiala in functionarea jonctiunilor neuromusculare, atat prin rolul pe care il are in receptionarea si transmiterea semnalelor din portiunile presinaptice in cele postsinaptice, cat si prin capacitatea sa de a modela muschiul pentru a-l “potrivi” in ramificatia nervoasa.

Laminina este o glicoproteină, o parte din membrana bazală asociată cu alte proteine, cum ar fi colagenul, entactinul, proteoglicanul şi fibronectinele Are o lungime de 120 nm. Rolul său este de a ancora celulele epiteliale. Conţine 3 braţe: alfa, beta si gama. Lamininele sunt o parte importantă şi biologic active a membranei bazale. Cele 3 braţe scurte sunt deosebit de bune la legarea de alte molecule de laminină, care le permite formarea unor foi. Braţul lung este capabil de legarea de celule, care ajută la ancorarea celulelor ţesutului organizat la membrană.

Importanta lamininei in sinapsele neuromusculare

Jonctiune neuromuscularaFormarea sinapselor se desfasoara in mai multe etape, prima dintre ele fiind constituita de generarea propriu zisa a neuronilor. Succesiv acesteia celulele nou formate isi orienteaza axonii catre “tinte”, ajungandu-se la structura clasica sinaptica cu membrana pre si postsinaptica. Sinapsele neuromusculare urmeaza acest algoritm, diferentierea lor fata de alte tipuri sinaptice facandu-se insa din viata intrauterina, printr-o anumita selectie si orientare la nivelul somitelor.
Un studiu realizat recent si publicat in Journal of Cell Biology arata insa si importanta unei proteine matrix extracelulare, laminina, care asigura fixarea perfecta a ambelor elemente ale jonctiunii neuromusculare.

[photo]19825068[/photo]

Asemenea modelului uman, la modelul murin sinapsa neuromusculara la nou nascut este extrem de simpla, dar functionala. Terminatia globulara a nervului se pune in contact cu o structura ovala a fibrei musculare. Pe masura ce animalul avanseaza in varsta, terminatia nervoasa se ramifica conic, iar muschiul isi modifica conformatia pentru a se fixa in « cavitatea » creata.

Pornind de la aceste constatari, cercetatorii au cautat molecula responsabila de modelarea jonctiunii neuromusculare. Aceasta pare a fi laminina. Produsa de catre structura musculara si alcatuind parte din invelisul muschiului propriu-zis, laminina este o proteina formata din lanturi alfa, beta si gama. Cunoscut dinainte era faptul ca lantul beta 2 induce diferentierea sectiunii terminale a nervului, insa descoperirea actuala demonstreaza ca domeniile alfa sunt cele responsabile de modelarea postsinaptica. Acest lucru a fost demonstrat prin evidentierea maturarii deficitare a structurii musculare la soarecii fara laminina alfa 5.

Cercetatorii au descoperit ca receptorii de suprafata celulari care recunosc si fixeaza laminina sunt abundenti la nivelul portiunii sinaptice musculare. De asemenea, acestia sunt sensibili si raspund semnalelor transmise de omologii lor de pe structura nervoasa. Astfel s-a ajuns la concluzia ca laminina este esentiala in functionarea jonctiunilor neuromusculare, atat prin rolul pe care il are in receptionarea si transmiterea semnalelor din portiunile presinaptice in cele postsinaptice, cat si prin capacitatea sa de a modela muschiul pentru a-l “potrivi” in ramificatia nervoasa.

Asta-i semnatura dogmei fundamentale a crestinismului TREIMEA si CRUCEA impletite . Deci si ateii sunt plini de cruci in fiecare celula a organismului lor,la fel ca si crestinii si hindusii si musulmanii dar simbolul apartine doar unicului si adevaratului Creator...al tuturor. Purtăm în noi acest semn al biruinţei asupra morţii, această pecete a împărăţiei lui Dumnezeu. Nu întâmplător Biserica numeşte Crucea ca fiind
„de viaţă purtătoare” şi „de viaţă dătătoare”. Prin ea avem într- adevăr viaţă trupească şi duhovnicească.

laedra

Mesaje : 114
Data de inscriere : 09/07/2011
Varsta : 50
Localizare : Romania

Vezi profilul utilizatorului http://eternitate.tripod.com
Sus In jos
Re: Ce mare dumnezeu avem ( LAMININA amprenta divina in om )”
Mesaj snake la data de Joi Ian 22, 2015 2:37 am
La trecerea prin Marea Roşie, Moise a despicat apele cu toiagul (făcând asupra lor semn ca şi cum ar crăpa un lemn) şi le-a readunat după trecerea evreilor (mişcând toiagul orizontal), făcând practic asupra lor semnul crucii (Ieşirea 14, 16-28). Astfel a izbăvit poporul de urgia cu care Faraon venea asupra lor.

Atunci când Iosua a plecat la luptă împotriva amaleciţilor, Moise i-a spus că îi va birui pe vrăjmaşi cât timp el va ţine mâinile ridicate (în lateral, făcând o cruce cu verticala corpului) şi când le va lăsa în jos va fi biruit. Aaron şi Or au sprijinit mâinile obosite ale lui Moise până când Iosua i-a biruit definitiv pe vrăjmaşi (Ieşirea 17, 8-13).

Proorocul Iezechiel a avut o vedenie în care Domnul a trimis îngeri să pedepsească locuitorii Ierusalimului ca răsplată pentru păcate. Înaintea lor însă a poruncit unui alt înger să însemneze cu semnul „tau” pe toţi cei care „gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se săvârşesc”. Îngerii pedepsitori nu aveau voie să se atingă de aceştia. Ceea ce puţini ştiu este că în alfabetul ebraic, la vremea când proorocul scria aceste cuvinte, litera „tau” avea forma unei cruci (+) sau a literei X şi nu forma care i-a fost dată mai târziu: ú şi care se foloseşte şi azi. Iată cum, prin semnul crucii (pecetea împărăţiei lui Dumnezeu), cei drepţi au fost cruţaţi.

Ea este altarul pe care Fiul lui Dumnezeu se aduce ca jertfă Tatălui ceresc, pentru împăcarea noastră cu El.

Încă de la începuturile sale, omenirea a adus lui Dumnezeu jertfă pentru împăcarea cu El sau drept mulţumire: Cain şi Abel (Facere 4, 3-5), Noe după încetarea potopului (Facere 8, 20); lui Moise îi porunceşte Dumnezeu să facă un altar pentru jertfe (Ieşirea 27, 1-Cool şi unul pentru tămâiere în cortul sfânt (Ieşirea 30, 1-10); proorocul Ilie arată puterea lui Dumnezeu coborând foc din cer peste altarul pe care pusese viţelul junghiat (III Regi 18, 30-39) etc.

Crucea întruneşte toate caracteristicile unui altar. Pe Cruce Mântuitorul este în acelaşi timp şi jertfă, şi arhiereu care slujeşte împăcarea noastră cu Tatăl prin jertfa Sa. Crucea a fost sfinţită prin sângele Domnului nostru Iisus Hristos, care a curs pe ea şi prin aceasta este vrednică de toată cinstea.

Sfinţii Părinţi spun că noi nu cinstim Crucea fără Hristos şi pe Hristos fără Cruce. Crucea fără Hristos n-are nicio putere, iar Hristos fără Cruce nu ne e de niciun folos. Cinstim pe Hristos Cel răstignit şi înviat pentru că numai prin jertfa Lui dobândim mântuirea.

Poate unii vor spune că argumentele aduse de mine sunt circumstanţiale (deşi pot fi aduse mult mai multe) şi nu au nicio bază... (să-i spun aşa) ştiinţifică. Dar ce-aţi spune dacă aţi afla că prin Cruce avem şi viaţa pământească şi pe cea cerească?

V-aţi întrebat vreodată cum e posibil ca fiinţa care se formează în pântecele mamei să aibă întotdeauna aceleaşi caracteristici (doi ochi, două mâini, două picioare, inimă, ficat, stomac etc.), şi asta pornind de la două celule care se unesc şi apoi încep să se dividă (împartă)? Cine / ce le spune cum să se organizeze şi să formeze această minune care este organismul viu?

V-aţi întrebat cum e posibil ca, după formarea organelor, acestea să rămână laolaltă, funcţionând ca un întreg, fără să se împrăştie? Ce le ţine unite?

Microbiologii au descoperit o „moleculă proteică” care e responsabilă pentru toate acestea şi au numit-o laminină «Termen generic pentru un complex glicoproteic constituent al lamei bazale, cu Mr 850 kDa, alcătuit din trei lanţuri polipeptidice denumite laminină A (400 kDa şi peste 3000 de aminoacizi), laminină B (230 kDa) şi laminină B (200 kDa), fiecare dintre aceste două lanţuri având circa 1500 de aminoacizi. Cele trei lanţuri formează un trimer în formă de cruce, la nivelul căruia fiecare lanţ prezintă domenii globulare funcţionale.

Prin domeniile funcţionate, l. se leagă de receptorii specifici de pe suprafaţa celulelor, dar şi de componente ale matricei extracelulare ca heparan sulfatul şi colagenul tip IV. Receptorul pentru l., cu M,. b7 kDa, aparţine familiei integrinelor. Genele codante pentru l. se află pe cromozomul 18 pentru lanţul A, iar pentru lanţurile B şi B, pe cromozomul 1. Laminina are ca proprietate majoră legarea componentelor matricei extracelulare între ele, dar şi cu membrana celulară. De asemenea, l. ar fi implicată şi în procesele de angiogeneză, producând alinierea celulelor endoteliale în tuburi capilare, precum şi în producerea metastazelor. (Dicţionar medical)». Rolul ei este de a spune fiecărei celule ce funcţie are de îndeplinit în organism şi de a ţine laolaltă toate aceste celule ca un liant, ca armătura din beton care dă tărie şi unitate.

Ceea ce a uimit lumea ştiinţifică a fost faptul că laminina are forma Sfintei Cruci.

Purtăm în noi acest semn al biruinţei asupra morţii, această pecete a împărăţiei lui Dumnezeu. Nu întâmplător Biserica numeşte Crucea ca fiind „de viaţă purtătoare” şi „de viaţă dătătoare”. Prin ea avem într-adevăr viaţă trupească şi duhovnicească.

“Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pre poporul Tău” (Troparul Sfintei Cruci).
Ce mare dumnezeu avem ( LAMININA amprenta divina in om )
Ai putea sa spui care cercetatori au spus asta?
Adăugat în 09/01/2017 de Ioanhapca
Aș dori să comentez simplu , asa cum ne învața Scriptura. Noi, crestinii cei care-L cunoaștem pe Dumnezeu ,ni s-a descoperit sufletului avem datoria sfânta să ducem ,răspândim Evanghelia până la marginea lumii. Dacă vom lenevii ,vom fi pasibili de judecata viitoare iar locul, timpul unde noi va trebui sa fim prezenți va fi luat de întuneric care abia așteaptă să acapareze suflete pentru iad .
In alta ordine de idei, tot el ,întunericul va lansa tot felul de teorii, conspirați și deviații de la calea adevărului, ca să atragă omenirea de la Adevăr. Acesta este scopul lui!
Nu ne miră nimic din minciunile lansate cu îndrazneală de neânchipuit ,doar, doar să atragă suflete neevanghelizate fără baza iubirii și iertării lui Dumnezeu, necunoscători și netrăitori de El.
Adăugat în 10/01/2017 de sanda_tulics
"Focul lui Prometeu este totuşi o putere greu de mânuit fără un pic de întelepciune divină.",Slavit sa fie Domnul care v-a dat suficienta intelepciune divina pt manuirea acestor notiuni si argumente!
Adăugat în 12/01/2017 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 960
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni