- Iosua 8:20 Oamenii din Ai, uitându-se înapoi, au văzut fumul cetăţii suindu-se spre cer şi n-au mai putut să scape în nicio parte. Poporul care fugea spre pustie s-a întors împotriva celor ce-l urmăreau,
- Iosua 8:24 După ce a isprăvit Israel de ucis pe toţi locuitorii din Ai, în câmp şi în pustie, unde îi urmăriseră ei, şi după ce toţi au fost trecuţi în totul prin ascuţişul sabiei, tot Israelul s-a întors la Ai şi a trecut cetatea prin ascuţişul sabiei.
- Iosua 8:29 A spânzurat de un lemn pe împăratul din Ai şi l-a lăsat pe lemn până seara. La apusul soarelui, Iosua a poruncit să i se coboare trupul de pe lemn; l-au aruncat la intrarea porţii cetăţii şi au ridicat pe el o mare grămadă de pietre, care este până în ziua de azi.
- Iosua 8:33 Tot Israelul, bătrânii, mai-marii oştii şi judecătorii lui stăteau de amândouă părţile chivotului, înaintea preoţilor, din neamul leviţilor, care duceau chivotul legământului Domnului; erau de faţă atât străinii, cât şi copiii lui Israel, jumătate în dreptul muntelui Garizim şi jumătate în dreptul muntelui Ebal, după porunca pe care o dăduse mai înainte Moise, robul Domnului, ca să binecuvânteze pe poporul Israel.
- Iosua 8:35 N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise pe care să nu-l fi citit Iosua în faţa întregii adunări a lui Israel, în faţa femeilor, copiilor şi străinilor care mergeau în mijlocul lor.
- Iosua 9:2 s-au unit împreună într-o înţelegere ca să lupte împotriva lui Iosua şi împotriva lui Israel.
- Iosua 9:4 au întrebuinţat un vicleşug şi au pornit la drum cu merinde pentru călătorie. Au luat nişte saci vechi pe măgarii lor şi nişte burdufuri vechi pentru vin, rupte şi cârpite,
- Iosua 9:7 Bărbaţii lui Israel au răspuns heviţilor acestora: „Poate că voi locuiţi în mijlocul nostru, cum să facem noi legământ cu voi?”
- Iosua 9:12 Iată pâinea noastră: era caldă când am luat-o ca merinde de acasă, în ziua când am plecat să venim la voi, şi acum s-a uscat şi s-a mucegăit.
- Iosua 9:15 Iosua a făcut pace cu ei şi a încheiat un legământ prin care trebuia să-i lase cu viaţă, şi căpeteniile adunării le-au jurat lucrul acesta.
- Iosua 9:19 Toate căpeteniile au zis întregii adunări: „Le-am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, şi acum nu putem să ne atingem de ei.
- Iosua 9:20 Iată ce le vom face: îi vom lăsa cu viaţă, ca să n-aducem peste noi mânia Domnului din pricina jurământului pe care li l-am făcut.”
- Iosua 9:21 „Să trăiască”, le-au zis căpeteniile. Dar au fost întrebuinţaţi la tăiat lemne şi la scos apă pentru toată adunarea, cum le spuseseră căpeteniile.
- Iosua 9:23 Acum sunteţi blestemaţi şi nu veţi înceta să fiţi în robie, să tăiaţi lemne şi să scoateţi apă pentru Casa Dumnezeului meu.”
- Iosua 9:24 Ei au răspuns lui Iosua şi au zis: „Robii tăi au auzit de poruncile date de Domnul Dumnezeul tău robului Său Moise, ca să vă dea în mână toată ţara şi să nimicească dinaintea voastră pe toţi locuitorii ei; şi venirea voastră a băgat mare frică în noi cu privire la viaţa noastră: iată de ce am lucrat aşa.
- Iosua 9:27 dar din ziua aceea i-a pus să taie lemne şi să scoată apă pentru adunare şi pentru altarul Domnului în locul pe care l-ar alege Domnul: ceea ce fac până în ziua de azi.
- Iosua 10:4 „Suiţi-vă la mine şi ajutaţi-mă, ca să batem Gabaonul, căci a făcut pace cu Iosua şi cu copiii lui Israel.”
- Iosua 10:6 Oamenii din Gabaon au trimis să spună lui Iosua, în tabăra din Ghilgal: „Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, izbăveşte-ne, dă-ne ajutor, căci toţi împăraţii amoriţilor care locuiesc pe munte s-au strâns împotriva noastră.”
- Iosua 10:8 Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci îi dau în mâinile tale şi niciunul din ei nu va putea să stea împotriva ta.”
- Iosua 10:11 Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel şi se coborau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari până la Azeca şi au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulţi decât cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel.
-