- Numeri 3:10 Pe Aaron şi pe fiii lui să-i pui să păzească slujba preoţiei lor, iar străinul care se va apropia să fie pedepsit cu moartea.”
- Numeri 3:22 Cei ieşiţi la numărătoare, când au numărat pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost şapte mii cinci sute.
- Numeri 3:32 Căpetenia căpeteniilor leviţilor era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privegherea asupra celor însărcinaţi să îngrijească de Sfântul Locaş.
- Numeri 3:34 Cei ieşiţi la numărătoare, când au numărat pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost şase mii două sute.
- Numeri 3:38 Moise, Aaron şi fiii lui tăbărau înaintea cortului, la răsărit, înaintea cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la Sfântul Locaş tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia să fie pedepsit cu moartea.
- Numeri 3:43 Toţi întâii născuţi de parte bărbătească, a căror numărătoare au făcut-o, numărându-le numele, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii două sute şaptezeci şi trei.
- Numeri 3:46 Pentru răscumpărarea celor două sute şaptezeci şi trei care trec peste numărul leviţilor, dintre întâii născuţi ai copiilor lui Israel,
- Numeri 3:47 să iei câte cinci sicli de cap, după siclul Sfântului Locaş, care este de douăzeci de ghere.
- Numeri 4:8 peste toate aceste lucruri, să întindă un covor cărămiziu şi să-l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să pună drugii mesei.
- Numeri 4:9 Să ia un covor albastru şi să acopere sfeşnicul, candelele lui, mucările lui, cenuşarele lui şi toate vasele lui pentru untdelemn, care se întrebuinţează pentru slujba lui;
- Numeri 4:14 să pună deasupra toate uneltele pentru slujba lui, tigăile pentru cărbuni, furculiţele, lopeţile, lighenele, toate uneltele altarului şi deasupra să întindă o învelitoare de piele de viţel de mare; apoi să-i pună drugii.
- Numeri 4:15 După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit Sfântul Locaş şi toate uneltele Sfântului Locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă, dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din cortul întâlnirii.
- Numeri 4:19 Iată ce să faceţi pentru ei ca să trăiască, şi să nu moară, când se vor apropia de Locul Preasfânt: Aaron şi fiii lui să vină şi să pună pe fiecare din ei la slujba şi sarcina lui.
- Numeri 4:20 Să nu intre ei să învelească lucrurile sfinte, ca să nu moară.”
- Numeri 4:25 Să ducă covoarele cortului şi cortul întâlnirii, învelitoarea lui şi învelitoarea de piele de viţel de mare, care se pune deasupra, perdeaua de la uşa cortului întâlnirii,
- Numeri 4:26 pânzele curţii şi perdeaua de la uşa porţii curţii, de jur împrejurul cortului şi altarului, funiile lor şi toate uneltele care ţin de ele. Şi ei să facă toată slujba privitoare la aceste lucruri.
- Numeri 4:27 În slujbele lor, fiii gherşoniţilor să fie sub poruncile lui Aaron şi fiilor lui, pentru tot ce vor duce şi pentru toată slujba pe care vor trebui s-o facă; în grija lor să daţi tot ce au de dus.
- Numeri 4:29 Să faci numărătoarea fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor,
- Numeri 4:32 stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor, funiile lor, toate uneltele care ţin de ei şi tot ce este rânduit pentru slujba lor. Să spuneţi pe nume lucrurile care sunt date în grija lor şi pe care le au ei de purtat.
- Numeri 4:33 Acestea sunt slujbele familiilor fiilor lui Merari, toate slujbele pe care au să le facă ei în cortul întâlnirii, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.”
-