- Exodul 25:33 Pe un braţ să fie trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor, şi pe celălalt braţ, trei potiraşe în chip de floare de migdal, cu gămălioarele şi florile lor; tot aşa să fie şi cele şase braţe care ies din sfeşnic.
- Exodul 25:37 Să faci cele şapte candele, care vor fi puse deasupra, aşa ca să lumineze în faţă.
- Exodul 26:1 Cortul să-l faci din zece covoare de in subţire răsucit şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărămiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.
- Exodul 26:4 La marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare, să faci nişte chiotori albastre; tot aşa să faci şi la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare.
- Exodul 26:5 La cel dintâi covor să faci cincizeci de chiotori, iar la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de chiotori. Chiotorile acestea să se potrivească unele cu altele şi să vină faţă în faţă.
- Exodul 26:10 Să pui apoi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte cea dintâi împreunare de covoare şi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfârşeşte a doua împreunare de covoare.
- Exodul 26:13 iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperişului cortului să cadă câte un cot de o parte şi un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale cortului, aşa încât să le acopere.
- Exodul 26:24 să fie câte două la un loc, începând de jos, şi bine legate la vârf cu un cerc; amândouă aceste scânduri, care sunt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.
- Exodul 26:25 Vor fi astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură.
- Exodul 26:28 Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt la celălalt al scândurilor.
- Exodul 26:29 Să poleieşti scândurile cu aur şi verigile în care vor intra drugii să le faci de aur, iar drugii să-i poleieşti tot cu aur.
- Exodul 26:30 Cortul să-l faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte.
- Exodul 26:31 Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie şi să aibă pe ea heruvimi.
- Exodul 26:34 Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul Preasfânt.
- Exodul 26:36 La intrarea cortului, să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.
- Exodul 27:2 În cele patru colţuri, să faci nişte coarne care să fie dintr-o bucată cu altarul şi să-l acoperi cu aramă.
- Exodul 27:3 Să faci pentru altar oale de scos cenuşa, lopeţi, lighene, furculiţe şi tigăi pentru cărbuni; toate uneltele lui să le faci de aramă.
- Exodul 27:5 Grătarul să-l pui sub streaşina altarului, începând de jos, aşa că grătarul să vină până la jumătatea altarului.
- Exodul 27:10 cu douăzeci de stâlpi, care să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură să fie de argint.
- Exodul 27:11 Înspre partea de miazănoapte, să fie, de asemenea, nişte pânze pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură să fie de argint.
-