- Matei 20:22 Drept răspuns, Isus a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, I-au zis ei.
- Matei 20:23 Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu, dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.”
- Matei 20:30 Şi doi orbi şedeau lângă drum. Ei au auzit că trece Isus şi au început să strige: „Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!”
- Matei 21:4 Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice:
- Matei 21:31 Care din amândoi a făcut voia tatălui său?” „Cel dintâi”, au răspuns ei. Şi Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că vameşii şi curvele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.
- Matei 21:32 Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii şi nu l-aţi crezut. Dar vameşii şi curvele l-au crezut. Şi, măcar că aţi văzut lucrul acesta, nu v-aţi căit în urmă ca să-l credeţi.
- Matei 21:34 Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod.
- Matei 21:38 Dar vierii, când au văzut pe fiul, au zis între ei: ‘Iată moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să punem stăpânire pe moştenirea lui.’
- Matei 21:42 Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi că: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri’?
- Matei 21:46 şi căutau să-L prindă, dar se temeau de noroade, pentru că ele Îl socoteau drept proroc.
- Matei 22:7 Când a auzit, împăratul s-a mâniat, a trimis oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.
- Matei 22:16 Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.
- Matei 22:23 În aceeaşi zi, au venit la Isus saducheii, care zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare:
- Matei 22:28 La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă.”
- Matei 22:34 Când au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc.
- Matei 22:35 Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:
- Matei 23:3 Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le, dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.
- Matei 23:5 Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacterele late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi,
- Matei 23:13 Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.
- Matei 23:23 Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuie să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.
-