- Ezechiel 20:9 Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit în ochii neamurilor printre care se aflau şi în faţa cărora Mă arătasem lor, ca să-i scot din ţara Egiptului.
- Ezechiel 20:11 Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscute poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.
- Ezechiel 20:12 Le-am dat şi Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc.
- Ezechiel 20:13 Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N-au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele şi Mi-au pângărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs mânia peste ei în pustie, ca să-i nimicesc.
- Ezechiel 20:16 şi aceasta pentru că au lepădat poruncile Mele şi n-au urmat legile Mele şi pentru că au pângărit Sabatele Mele, căci inima nu li s-a depărtat de la idolii lor.
- Ezechiel 20:21 Dar fiii s-au răzvrătit şi ei împotriva Mea. N-au umblat după rânduielile Mele, n-au păzit şi n-au împlinit poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele şi au pângărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gând să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mânia împotriva lor în pustie.
- Ezechiel 20:23 În pustie, Mi-am ridicat iarăşi mâna spre ei şi le-am jurat că am să-i împrăştii printre neamuri şi să-i risipesc în felurite ţări,
- Ezechiel 20:24 pentru că n-au împlinit poruncile Mele şi au lepădat învăţăturile Mele, au pângărit Sabatele mele şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor.
- Ezechiel 20:25 Ba încă le-am dat şi legi care nu erau bune şi porunci prin care nu puteau să trăiască.
- Ezechiel 20:26 I-am spurcat prin darurile lor de mâncare, când treceau prin foc pe toţi întâii lor născuţi; am vrut să-i pedepsesc astfel şi să le arăt că Eu sunt Domnul.»’
- Ezechiel 20:30 De aceea spune casei lui Israel: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Voiţi voi să vă spurcaţi în felul părinţilor voştri şi să curviţi alergând după urâciunile lor?
- Ezechiel 20:31 Da, aducându-vă darurile de mâncare, trecându-vă copiii prin foc, vă spurcaţi şi azi prin idolii voştri. Şi Eu să Mă las să fiu întrebat de voi, casa lui Israel! Pe viaţa Mea», zice Domnul Dumnezeu, «că nu Mă voi lăsa întrebat de voi!
- Ezechiel 20:32 Nu veţi vedea împlinindu-se ce vă închipuiţi când ziceţi: ‹Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări, vrem să slujim lemnului şi pietrei!›
- Ezechiel 21:4 Pentru că vreau să nimicesc cu desăvârşire din mijlocul tău pe cel neprihănit şi pe cel rău, sabia Mea va ieşi din teacă, pentru ca să lovească orice făptură, de la miazăzi până la miazănoapte.
- Ezechiel 21:10 Este ascuţită pentru măcel şi lustruită ca să lucească!… O, sabie, tu tai toiagul de cârmuire al fiului meu, care nesocoteşte orice lemn…
- Ezechiel 21:11 A dat-o la lustruit ca s-o apuce cu mâna; este ascuţită sabia şi lustruită ca să înarmeze mâna celui ce măcelăreşte.’
- Ezechiel 21:12 Strigă şi vaită-te, fiul omului! Căci este scoasă împotriva poporului Meu, împotriva tuturor voievozilor lui Israel, care sunt daţi pradă sabiei împreună cu poporul Meu; de aceea, bate-te pe coapsă!
- Ezechiel 21:14 „Şi tu, fiul omului, proroceşte şi bate din mâini! Loviturile sabiei să fie îndoite, întreite! Este sabia de măcel, sabia măcelului celui mare, care îi urmăreşte din toate părţile.
- Ezechiel 21:15 Ca să arunc groaza în inimi, ca să înmulţesc pe cei loviţi, de aceea am tras sabia, ameninţându-i la toate porţile lor. Vai, e făcută să fulgere şi ascuţită pentru măcel!
- Ezechiel 21:19 „Fiul omului, croieşte-ţi două drumuri pe unde să treacă sabia împăratului Babilonului! Amândouă trebuie să iasă din aceeaşi ţară. Fă un semn pe drum, fă-l la începutul drumului care duce într-o cetate.
-