- Iov 33:24 Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: ‘Izbăveşte-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!’
- Iov 33:28 Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă şi viaţa mea vede lumina!’
- Iov 33:30 ca să-l ridice din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
- Iov 34:13 Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul? Cine I-a dat lumea în grija Lui?
- Iov 34:19 care nu caută la faţa celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Lui?
- Iov 34:23 Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme ca să tragă pe un om la judecată înaintea Lui.
- Iov 36:7 Nu-Şi întoarce ochii de la cei fără prihană şi-i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi aşază pentru totdeauna ca să domnească.
- Iov 36:8 Se întâmplă să cadă în lanţuri şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?
- Iov 36:10 Îi înştiinţează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.
- Iov 36:16 Şi pe tine te va scoate din strâmtoare, ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină, şi masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.
- Iov 36:19 Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz şi chiar toate puterile pe care le-ai putea desfăşura?
- Iov 36:21 Fereşte-te să faci rău, căci suferinţa te îndeamnă la rău.
- Iov 36:22 Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să înveţe pe alţii ca El?
- Iov 36:23 Cine Îi cere socoteală de căile Lui şi cine îndrăzneşte să-I spună: ‘Faci rău’?
- Iov 36:24 Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toţi oamenii trebuie să le mărească!
- Iov 37:2 Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
- Iov 37:7 Pecetluieşte mâna tuturor oamenilor, pentru ca toţi să se recunoască de făpturi ale Lui.
- Iov 37:13 Îi face să pară ca o nuia cu care loveşte pământul sau ca un semn al dragostei Lui.
- Iov 38:6 Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului
- Iov 38:14 Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
-