- Neemia 6:14 Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, de Tobia şi de Sanbalat şi de faptele lor! Adu-Ţi aminte şi de Noadia, prorociţa, şi de ceilalţi proroci care căutau să mă sperie!
- Neemia 6:18 Căci mulţi din Iuda erau legaţi cu el prin jurământ, pentru că era ginerele lui Şecania, fiul lui Arah, şi fiul său Iohanan luase pe fata lui Meşulam, fiul lui Berechia.
- Neemia 7:3 şi le-am zis: „Să nu se deschidă porţile Ierusalimului înainte de căldura soarelui şi uşile să fie închise cu încuietorile în faţa voastră. Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui.”
- Neemia 7:39 Preoţi: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosua, nouă sute şaptezeci şi trei;
- Neemia 7:43 Leviţi: fiii lui Iosua şi ai lui Cadmiel, din fiii lui Hodva, şaptezeci şi patru.
- Neemia 7:67 afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci şi cinci de cântăreţi şi cântăreţe.
- Neemia 8:1 Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor.Atunci, tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel.
- Neemia 8:8 Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră.
- Neemia 8:9 Dregătorul Neemia, preotul şi cărturarul Ezra şi leviţii care învăţau pe popor au zis întregului popor: „Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru; să nu vă bociţi şi să nu plângeţi!” Căci tot poporul plângea când a auzit cuvintele Legii.
- Neemia 8:12 Şi tot poporul s-a dus să mănânce şi să bea. Şi au trimis câte o parte şi altora şi s-au veselit mult. Căci înţeleseseră cuvintele care li se tâlcuiseră.
- Neemia 8:13 A doua zi, capii de familie din tot poporul, preoţii şi leviţii s-au strâns la cărturarul Ezra ca să audă tâlcuirea cuvintelor Legii.
- Neemia 8:14 Şi au găsit scris în Lege că Domnul poruncise prin Moise că fiii lui Israel trebuie să locuiască în corturi în timpul sărbătorii lunii a şaptea.
- Neemia 8:15 Atunci au trimis să răspândească vestea aceasta în toate cetăţile lor şi la Ierusalim: „Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceţi corturi, cum este scris.”
- Neemia 8:18 Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea şapte zile şi a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit.
- Neemia 9:5 Şi leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis:„Sculaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul Dumnezeul vostru, din veşnicie în veşnicie! Binecuvântat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă!
- Neemia 9:12 I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor şi noaptea printr-un stâlp de foc, care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze.
- Neemia 9:15 Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine când le era foame şi ai scos apă din stâncă atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care juraseşi că le-o vei da.
- Neemia 9:17 n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit
- Neemia 9:19 În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze.
- Neemia 9:20 Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor şi le-ai dat apă să-şi potolească setea.
-