- 2 Imparati 21:8 Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise.”
- 2 Imparati 21:11 „Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urâciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui amoriţii şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui,
- 2 Imparati 21:13 Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab şi voi curăţa Ierusalimul ca o farfurie care se curăţeşte şi se răstoarnă cu faţa în jos după ce a fost curăţită.
- 2 Imparati 21:16 Manase a vărsat de asemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul de la un capăt la altul, afară de păcatele pe care le-a săvârşit şi în care a târât şi pe Iuda, făcând ce este rău înaintea Domnului.
- 2 Imparati 21:18 Manase a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în grădina casei, în grădina lui Uza. Şi în locul lui a domnit fiul său Amon.
- 2 Imparati 21:19 Amon avea douăzeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit doi ani la Ierusalim. Mama sa se chema Meşulemet, fata lui Haruţ, din Iotba.
- 2 Imparati 21:21 a umblat în toată calea în care umblase tatăl său, a slujit idolilor cărora slujise şi tatăl său şi s-a închinat înaintea lor;
- 2 Imparati 22:1 Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boţcat.
- 2 Imparati 22:2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s-a abătut de la ea nici la dreapta, nici la stânga.
- 2 Imparati 22:3 În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimis în Casa Domnului pe Şafan, logofătul, fiul lui Aţalia, fiul lui Meşulam. El i-a zis:
- 2 Imparati 22:4 „Suie-te la marele preot Hilchia şi spune-i să strângă argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au primit de la popor cei ce păzesc pragul.
- 2 Imparati 22:5 Să se dea argintul acesta în mâinile meşterilor însărcinaţi cu lucrarea în Casa Domnului. Şi să-l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului,
- 2 Imparati 22:7 Dar să nu li se ceară socoteală de argintul dat în mâinile lor, căci ei lucrează cinstit.”
- 2 Imparati 22:8 Atunci, marele preot Hilchia a zis lui Şafan, logofătul: „Am găsit cartea legii în Casa Domnului.” Şi Hilchia a dat cartea lui Şafan, şi Şafan a citit-o.
- 2 Imparati 22:9 Apoi, logofătul Şafan s-a dus să dea socoteală împăratului şi a zis: „Slujitorii tăi au strâns argintul care se afla în casă şi l-au dat în mâinile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului.”
- 2 Imparati 22:10 Şafan, logofătul, a mai spus împăratului: „Preotul Hilchia mi-a dat o carte.” Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului.
- 2 Imparati 22:18 Dar să spuneţi împăratului lui Iuda, care v-a trimis să întrebaţi pe Domnul: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel despre cuvintele pe care le-ai auzit:
- 2 Imparati 23:3 Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc şi a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legământ.
- 2 Imparati 23:4 Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoţilor de al doilea rând şi celor ce păzeau pragul să scoată din Templul Domnului toate sculele care fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astarteea şi pentru toată oştirea cerurilor şi le-a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, şi a pus să le ducă cenuşa la Betel.
- 2 Imparati 23:10 Împăratul a pângărit Tofetul, în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh.
-