- 2 Imparati 12:8 Preoţii s-au învoit să nu mai ia argint de la popor şi să nu mai fie însărcinaţi cu dregerea stricăciunilor casei.
- 2 Imparati 12:13 Dar, cu argintul care se aducea în Casa Domnului, n-au făcut pentru Casa Domnului nici lighene de argint, nici mucări, nici potire, nici trâmbiţe, niciun vas de aur sau de argint,
- 2 Imparati 12:14 ci îl dădeau celor ce făceau lucrarea, ca să-l întrebuinţeze pentru dregerea Casei Domnului.
- 2 Imparati 12:15 Nu se cerea socoteală oamenilor în mâinile cărora dădeau argintul ca să-l împartă lucrătorilor, căci lucrau cinstit.
- 2 Imparati 12:18 Ioas, împăratul lui Iuda, a luat toate lucrurile închinate Domnului, şi anume ce fusese închinat Domnului de Iosafat, de Ioram şi de Ahazia, părinţii săi, împăraţii lui Iuda, ce închinase el însuşi şi tot aurul care se găsea în vistieriile Casei Domnului şi casei împăratului. Şi a trimis totul lui Hazael, împăratul Siriei, care nu s-a suit împotriva Ierusalimului.
- 2 Imparati 13:2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvârşit aceleaşi păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.
- 2 Imparati 13:6 Dar nu s-au abătut de la păcatele casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască, s-au dedat şi ei la ele şi chiar idolul Astarteei stătea încă în picioare la Samaria.
- 2 Imparati 13:11 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi s-a dedat la ele ca şi el.
- 2 Imparati 14:2 Avea douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan, din Ierusalim.
- 2 Imparati 14:3 El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuşi nu ca tatăl său David, ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas.
- 2 Imparati 14:5 Când s-a întărit împărăţia în mâinile lui, a lovit pe slujitorii săi care uciseseră pe tatăl său, împăratul.
- 2 Imparati 14:6 Dar n-a omorât pe fiii ucigaşilor, căci aşa este scris în cartea legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: „Să nu se omoare părinţii pentru copii şi să nu se omoare copiii pentru părinţi, ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”
- 2 Imparati 14:7 A bătut zece mii de edomiţi în Valea Sării. Şi, în tot timpul războiului, a luat Sela şi a numit-o Iocteel, nume pe care l-a păstrat până în ziua de azi.
- 2 Imparati 14:9 Şi Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amaţia, împăratul lui Iuda: „Spinul din Liban a trimis să spună cedrului din Liban: ‘Dă pe fiică-ta de nevastă fiului meu!’ Şi fiarele sălbatice din Liban au trecut şi au călcat spinul în picioare.
- 2 Imparati 14:10 Ai bătut pe edomiţi şi a început să ţi se înalţe inima. Bucură-te mai bine de slava ta şi stai acasă. Pentru ce să stârneşti un rău care ar aduce căderea ta şi a lui Iuda?”
- 2 Imparati 14:14 A luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care se aflau în Casa Domnului şi în vistieriile casei împăratului; a luat şi ostatici şi s-a întors în Samaria.
- 2 Imparati 14:20 L-au dus pe cai şi a fost îngropat la Ierusalim cu părinţii săi, în cetatea lui David.
- 2 Imparati 14:24 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
- 2 Imparati 14:25 A luat înapoi hotarele lui Israel, de la intrarea Hamatului până la marea câmpiei, după cuvântul pe care-l rostise Domnul Dumnezeul lui Israel prin robul Său Iona, prorocul, fiul lui Amitai, din Gat-Hefer.
- 2 Imparati 14:26 Căci Domnul a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut şi strâmtorarea în care se aflau şi robii, şi oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.
-