- Hagai 2:7 voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni şi voi umple de slavă Casa aceasta’, zice Domnul oştirilor.
- Hagai 2:8 ‘Al Meu este argintul şi al Meu este aurul’, zice Domnul oştirilor.
- Hagai 2:9 ‘Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi’, zice Domnul oştirilor, ‘şi în locul acesta voi da pacea’, zice Domnul oştirilor.”
- Hagai 2:10 În a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai astfel:
- Hagai 2:11 „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘Pune preoţilor următoarea întrebare asupra Legii:
- Hagai 2:12 «Dacă poartă cineva în poala hainei sale carne sfinţită şi atinge cu haina lui pâine, bucate fierte, vin, untdelemn sau o mâncare oarecare, lucrurile acestea vor fi sfinţite?»’” Preoţii au răspuns: „Nu!”
- Hagai 2:13 Şi Hagai a zis: „Dacă se atinge cineva spurcat prin atingerea de un trup mort, de toate aceste lucruri, vor fi ele spurcate oare?” Preoţii au răspuns: „Vor fi spurcate.”
- Hagai 2:14 Atunci, Hagai, luând iarăşi cuvântul, a zis: „‘Tot aşa este şi poporul acesta, tot aşa este şi neamul acesta înaintea Mea’, zice Domnul, ‘aşa sunt toate lucrările mâinilor lor: ce-Mi aduc ei acolo ca jertfă este spurcat!
- Hagai 2:15 Uitaţi-vă dar cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, până să se fi pus piatră pe piatră la Templul Domnului!
- Hagai 2:16 Atunci când veneau la o grămadă de douăzeci de măsuri, nu erau în ea decât zece; când veneau la teasc să scoată cincizeci de măsuri, nu erau în el decât douăzeci!
- Hagai 2:17 V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune şi cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine’, zice Domnul.
- Hagai 2:18 ‘Uitaţi-vă cu băgare de seamă la cele ce s-au petrecut până în ziua de azi, până în a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, din ziua când a fost întemeiat Templul Domnului, uitaţi-vă cu băgare de seamă la ele!
- Hagai 2:19 Mai era sămânţă în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar, din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.’”
- Hagai 2:20 Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Hagai, în a douăzeci şi patra zi a lunii, astfel:
- Hagai 2:22 voi răsturna scaunul de domnie al împărăţiilor, voi nimici puterea împărăţiilor neamurilor, voi răsturna şi carele de război şi pe cei ce se suie în ele; caii şi călăreţii lor vor fi trântiţi la pământ şi unul va pieri ucis de sabia altuia.
- Hagai 2:23 În ziua aceea’, zice Domnul oştirilor, ‘pe tine, Zorobabele, fiul lui Şealtiel, robul Meu’, zice Domnul, ‘te voi lua şi te voi păstra ca pe o pecete, căci Eu te-am ales’, zice Domnul oştirilor.”
- Zaharia 1:1 În luna a opta, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a vorbit prorocului Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, astfel:
- Zaharia 1:2 „Domnul S-a mâniat foarte tare pe părinţii voştri.
- Zaharia 1:3 Spune-le dar: ‘Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: «Întoarceţi-vă la Mine», zice Domnul oştirilor, «şi Mă voi întoarce şi Eu la voi», zice Domnul oştirilor.
- Zaharia 1:4 «Nu fiţi ca părinţii voştri, cărora le vorbeau prorocii de mai înainte, zicând: ‹Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!”› Dar n-au ascultat şi n-au luat aminte la Mine», zice Domnul.
-