- Osea 6:11 Şi ţie, Iudo, îţi este pregătit un seceriş când voi aduce înapoi pe robii de război ai poporului Meu!
- Osea 7:1 Când vreau să vindec pe Israel, atunci se descoperă nelegiuirea lui Efraim şi răutatea Samariei, căci lucrează cu vicleşug. Înăuntru vine hoţul, şi ceata de tâlhari jefuieşte afară.
- Osea 7:2 Şi nu se gândesc în inima lor că Eu Îmi aduc aminte de toată răutatea lor; faptele lor îi şi înconjoară şi stau înaintea Mea!
- Osea 7:4 Toţi sunt preacurvari, ca un cuptor încălzit de brutar, şi brutarul încetează să mai aţâţe focul de când a frământat plămădeala până s-a ridicat.
- Osea 7:6 Le arde inima după curse ca un cuptor; toată noaptea le fumegă mânia, iar dimineaţa arde ca un foc aprins.
- Osea 7:7 Toţi ard ca un cuptor şi îşi mănâncă judecătorii; toţi împăraţii lor cad; niciunul din ei nu Mă cheamă.
- Osea 7:8 Efraim se amestecă printre popoare, Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă.
- Osea 7:9 Nişte străini îi mănâncă puterea, şi el nu-şi dă seama; îl apucă bătrâneţea, şi el nu-şi dă seama.
- Osea 7:10 Măcar că mândria lui Israel mărturiseşte împotriva lor, tot nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor şi tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse!
- Osea 7:11 Ci Efraim a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul şi aleargă în Asiria.
- Osea 7:12 Dar, ori de câte ori se duc, Îmi voi întinde laţul peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului şi-i voi pedepsi cum le-am spus în adunarea lor.
- Osea 7:13 Vai de ei, pentru că fug de Mine! Pieirea vine peste ei, pentru că nu-Mi sunt credincioşi! Aş vrea să-i scap, dar ei spun minciuni împotriva Mea!
- Osea 7:14 Nu strigă către Mine din inimă, ci se bocesc în aşternutul lor; turbează după grâu şi must şi se răzvrătesc împotriva Mea.
- Osea 7:15 I-am pedepsit, le-am întărit braţele, dar ei gândesc rău împotriva Mea.
- Osea 7:16 Se întorc, dar nu la Cel Preaînalt; sunt ca un arc înşelător. Mai-marii lor vor cădea ucişi de sabie din pricina vorbirii lor îndrăzneţe, care-i va face de râs în ţara Egiptului.
- Osea 8:1 Pune trâmbiţa în gură! Vrăjmaşul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legământul Meu şi au păcătuit împotriva Legii Mele.
- Osea 8:2 Atunci vor striga către Mine: ‘Dumnezeule, noi Te cunoaştem, noi, Israel!’
- Osea 8:3 Israel a lepădat binele cu scârbă; de aceea vrăjmaşul îl va urmări.
- Osea 8:4 Au pus împăraţi fără porunca Mea şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor, de aceea vor fi nimiciţi.
- Osea 8:5 Viţelul tău este o scârbă, Samario! Mânia Mea s-a aprins împotriva lor! Până când nu vor voi ei să se ţină curaţi?
-