- Ezechiel 39:29 şi nu le voi mai ascunde Faţa Mea, căci voi turna Duhul Meu pentru casa lui Israel’, zice Domnul Dumnezeu.”
- Ezechiel 40:1 În anul al douăzeci şi cincilea al robiei noastre, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani după dărâmarea cetăţii, tocmai în ziua aceea, a venit mâna Domnului peste mine şi m-a strămutat în ţara lui Israel.
- Ezechiel 40:2 M-a dus acolo în nişte vedenii dumnezeieşti şi m-a aşezat pe un munte foarte înalt; spre miazăzi de acest munte era ceva ca o cetate zidită.
- Ezechiel 40:3 M-am dus acolo şi iată că acolo era un om a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea aramei; el avea în mână o sfoară de măsurat de in şi o prăjină de măsurat şi stătea la poartă.
- Ezechiel 40:4 Omul acela mi-a zis: „Fiul omului, priveşte cu ochii tăi, ascultă cu urechile tale şi ia aminte la toate lucrurile pe care ţi le voi arăta, căci ai fost adus aici ca să ţi le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vei vedea.”
- Ezechiel 40:5 Un zid înconjura Templul pe dinafară de jur împrejur. În mâna omului aceluia era o prăjină de măsurat lungă de şase coţi, fiecare cot având o palmă mai mult decât cotul obişnuit. A măsurat lăţimea zidului, care era de o prăjină, şi înălţimea, care era tot de o prăjină.
- Ezechiel 40:6 A mers la poarta de răsărit şi i-a suit treptele. A măsurat pragul porţii, care era lat de o prăjină, şi celălalt prag, care era lat de o prăjină.
- Ezechiel 40:8 A măsurat şi tinda porţii dinăuntru; era de o prăjină.
- Ezechiel 40:9 A măsurat apoi tinda porţii; era de opt coţi şi stâlpii ei erau de doi coţi. Tinda porţii era spre partea dinăuntru.
- Ezechiel 40:10 Odăile de pază ale porţii de răsărit erau în număr de trei de o parte şi trei de cealaltă; câteşitrele aveau aceeaşi măsură şi stâlpii de fiecare parte aveau tot aceeaşi măsură.
- Ezechiel 40:11 A măsurat apoi lărgimea deschizăturii porţii, care era de zece coţi, şi lungimea porţii, care era de treisprezece coţi.
- Ezechiel 40:12 Înaintea odăilor de pază era un loc gol de un cot de o parte şi de cealaltă; fiecare odaie de pază avea şase coţi de o parte şi şase coţi de cealaltă.
- Ezechiel 40:13 A măsurat poarta de la acoperişul unei odăi de pază, până la acoperişul celeilalte; între cele două deschizături care erau faţă în faţă era o lăţime de douăzeci şi cinci de coţi.
- Ezechiel 40:14 A măsurat tinda porţii şi a găsit douăzeci de coţi; tinda dădea într-o curte, de jur împrejurul porţii.
- Ezechiel 40:17 M-a dus în curtea de afară, unde se aflau odăi şi un caldarâm de jur împrejur; pe caldarâmul acesta erau treizeci de odăi.
- Ezechiel 40:18 Caldarâmul era lângă porţi şi era de-a lungul porţilor: acesta era caldarâmul de jos.
- Ezechiel 40:19 A măsurat lăţimea de la poarta de jos până la partea de afară a curţii dinăuntru şi avea o sută de coţi la răsărit şi la miazănoapte.
- Ezechiel 40:20 A măsurat lungimea şi lăţimea porţii de miazănoapte a curţii de afară.
- Ezechiel 40:21 Odăile ei de pază, în număr de trei de o parte şi trei de alta, stâlpii şi tinda ei aveau aceeaşi măsură ca poarta dintâi: cincizeci de coţi în lungime şi douăzeci şi cinci de coţi în lăţime.
- Ezechiel 40:22 Ferestrele ei, tinda ei, finicii ei aveau aceeaşi măsură ca poarta de răsărit; te suiai la ea pe şapte trepte, iar tinda ei era în partea dinăuntru.
-