- Ezechiel 24:22 Şi atunci veţi face cum am făcut şi eu. Nu vă veţi acoperi barba şi nu veţi mânca pâinea de jale,
- Ezechiel 24:24 Ezechiel va fi un semn pentru voi. Veţi face întocmai cum a făcut el. Şi, când se vor întâmpla aceste lucruri, veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeu.›»’
- Ezechiel 24:26 în ziua aceea, va veni un fugar la tine, ca să-ţi dea de ştire şi să auzi cu urechile tale.
- Ezechiel 24:27 În ziua aceea, ţi se va deschide gura odată cu a fugarului, vei vorbi şi nu vei mai fi mut. Vei fi un semn pentru ei şi vor şti că Eu sunt Domnul.”
- Ezechiel 25:1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- Ezechiel 25:2 „Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre copiii lui Amon şi proroceşte împotriva lor!
- Ezechiel 25:3 Spune copiilor lui Amon: ‘Ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Pentru că ai zis: ‹Ha! Ha!› Sfântului Meu Locaş când era pângărit, ţării lui Israel când era pustiită şi casei lui Iuda când se ducea în robie,
- Ezechiel 25:4 de aceea, iată, te dau în stăpânirea fiilor Răsăritului; ei îşi vor aşeza staulele în mijlocul tău şi îşi vor face locuinţele în tine; îţi vor mânca roadele şi îţi vor bea laptele.
- Ezechiel 25:5 Voi face din Raba un ocol de cămile şi din ţara copiilor lui Amon o stână de oi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul!»
- Ezechiel 25:6 Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Pentru că ai bătut din mâini şi ai dat din picior, pentru că te-ai bucurat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului de ţara lui Israel,
- Ezechiel 25:7 de aceea, iată că Îmi întind mâna peste tine şi te dau pradă neamurilor; te şterg din mijlocul popoarelor, te scot din numărul ţărilor şi te nimicesc. Şi vei şti că Eu sunt Domnul!»
- Ezechiel 25:8 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Pentru că Moabul şi Seirul au zis: ‹Iată, casa lui Iuda a ajuns ca toate neamurile!›,
- Ezechiel 25:9 de aceea deschid ţinutul Moabului dinspre cetăţi, dinspre cetăţile lui de la hotare, care sunt podoaba ţării, şi anume: Bet-Ieşimotul, Baal-Meonul şi Chiriataimul,
- Ezechiel 25:10 îl deschid şi-l dau în stăpânire fiilor Răsăritului, împreună cu ţara amoniţilor, ca să nu mai fie pomeniţi printre neamuri copiii lui Amon.
- Ezechiel 25:12 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Pentru că Edomul s-a dedat la răzbunare faţă de casa lui Iuda, pentru că s-a făcut vinovat şi s-a răzbunat pe ea,
- Ezechiel 25:13 de aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‹Îmi întind mâna împotriva Edomului, îi voi nimici cu desăvârşire oamenii şi vitele, îl voi preface într-un pustiu, de la Teman până la Dedan; vor cădea loviţi de sabie.
- Ezechiel 25:15 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Pentru că filistenii s-au dedat la răzbunare, pentru că s-au răzbunat în chip batjocoritor şi din adâncul sufletului, voind să nimicească totul în ura lor străveche,
- Ezechiel 25:16 aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‹Iată că Îmi întind mâna împotriva filistenilor, nimicesc cu desăvârşire pe cheretiţi şi prăpădesc tot ce a mai rămas pe coasta mării,
- Ezechiel 25:17 Mă voi năpusti cu mare răzbunare asupra lor, pedepsindu-i cu urgie. Şi vor şti că Eu sunt Domnul când Mă voi răzbuna pe ei.›»’”
- Ezechiel 26:1 În anul al unsprezecelea, în ziua întâi a lunii, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
-