- Ezechiel 14:21 Totuşi aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Măcar că trimit împotriva Ierusalimului cele patru pedepse grozave ale mele: sabia, foametea, fiarele sălbatice şi ciuma, ca să nimicesc cu desăvârşire din el oamenii şi vitele,
- Ezechiel 14:22 tot va fi o rămăşiţă care va scăpa, care va ieşi din el, şi anume fii şi fiice. Iată, aceştia vor veni la voi, le veţi vedea purtarea şi faptele şi vă veţi mângâia de nenorocirea pe care o aduc asupra Ierusalimului, de tot ce aduc asupra lui.
- Ezechiel 15:1 Locuitorii Ierusalimului, asemănaţi cu lemnul de viţă - Titlu
- Ezechiel 15:1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- Ezechiel 15:2 „Fiul omului, ce are lemnul de viţă mai mult decât orice alt lemn, viţele-de-vie mai mult decât cele ce sunt printre copacii din pădure?
- Ezechiel 15:3 Ia oare cineva din lemnul acesta ca să facă vreo lucrare? Face cineva din el vreun cârlig de atârnat ceva în el?
- Ezechiel 15:4 Iată că este pus pe foc să ardă. După ce îi arde focul cele două capete şi mijlocul, mai poate fi el bun de ceva?
- Ezechiel 15:5 Iată, când era întreg, nu se putea face nimic din el. Cu cât mai puţin acum, după ce l-a mistuit şi l-a ars focul, s-ar mai putea face vreo lucrare din el?
- Ezechiel 15:6 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ‘Ca lemnul de viţă dintre copacii din pădure, pe care-l pun pe foc să-l ard, aşa voi da şi pe locuitorii Ierusalimului.
- Ezechiel 15:7 Îmi voi întoarce Faţa împotriva lor; au ieşit din foc, dar focul îi va arde de tot. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul când Îmi voi întoarce Faţa împotriva lor.
- Ezechiel 15:8 Voi preface ţara într-un pustiu, pentru că au fost necredincioşi’”, zice Domnul Dumnezeu.
- Ezechiel 16:1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
- Ezechiel 16:2 „Fiul omului, arată Ierusalimului urâciunile lui
- Ezechiel 16:3 şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către cetatea Ierusalimului: «Prin obârşia şi naşterea ta eşti din ţara canaaniţilor; tatăl tău era amorit şi mama ta, hetită.
- Ezechiel 16:4 La naştere, în ziua când te-ai născut, buricul nu ţi s-a tăiat, n-ai fost scăldată în apă, ca să fii curăţită, nici n-ai fost frecată cu sare şi nici n-ai fost înfăşată în scutece.
- Ezechiel 16:5 Ochiul nimănui nu s-a îndurat de tine ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri din milă pentru tine, ci ai fost aruncată pe câmp, aşa de scârbă le era de tine în ziua naşterii tale.
- Ezechiel 16:6 Atunci, Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău şi am zis: ‹Trăieşte chiar şi în sângele tău!› Da, ţi-am zis: ‹Trăieşte chiar şi în sângele tău!›
- Ezechiel 16:7 Te-am înmulţit cu zecile de mii, ca iarba de pe câmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţe desăvârşită, ţi s-au rotunjit ţâţele, ţi-a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.
- Ezechiel 16:8 Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostei. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine», zice Domnul Dumnezeu, «şi ai fost a Mea!
- Ezechiel 16:9 Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine şi te-am uns cu untdelemn.
-