- Ieremia 33:8 Îi voi curăţi de toate nelegiuirile pe care le-au săvârşit împotriva Mea, le voi ierta toate nelegiuirile prin care M-au supărat şi prin care s-au răzvrătit împotriva Mea.
- Ieremia 33:9 Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricină de laudă şi de slavă printre toate neamurile pământului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face, vor rămâne mirate şi uimite de toată fericirea şi de toată propăşirea pe care le-o voi da.’
- Ieremia 33:10 Aşa vorbeşte Domnul: ‘Se vor mai auzi iarăşi în locul acesta, despre care ziceţi că este pustiu, că nu mai are oameni, nici dobitoace, se vor mai auzi iarăşi în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, pustiite, lipsite de oameni, de locuitori, de dobitoace,
- Ieremia 33:11 strigătele de bucurie şi strigătele de veselie, cântecele mirelui şi cântecele miresei, glasul celor ce zic: «Lăudaţi pe Domnul oştirilor, căci Domnul este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!», glasul celor ce aduc jertfe de mulţumire în Casa Domnului. Căci voi aduce înapoi pe prinşii de război ai ţării şi îi voi aşeza iarăşi ca odinioară’, zice Domnul.
- Ieremia 33:12 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ‘În locul acesta pustiu, fără oameni şi fără dobitoace, şi în toate cetăţile lui, vor mai fi iarăşi locuinţe de păstori, care-şi vor odihni turmele. În cetăţile de la munte,
- Ieremia 33:14 ‘Iată, vin zile’, zice Domnul, ‘când voi împlini cuvântul cel bun pe care l-am spus despre casa lui Israel şi despre casa lui Iuda.
- Ieremia 33:15 În zilele acelea şi în vremurile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea şi judecata în ţară.
- Ieremia 33:16 În zilele acelea, Iuda va fi mântuit şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: «Domnul, Neprihănirea noastră».’
- Ieremia 33:17 Căci aşa vorbeşte Domnul: ‘David nu va fi lipsit niciodată de un urmaş care să stea pe scaunul de domnie al casei lui Israel.
- Ieremia 33:18 Nici preoţii şi leviţii nu vor fi lipsiţi niciodată înaintea Mea de urmaşi care să aducă arderi-de-tot, să ardă tămâie împreună cu darurile de mâncare şi să aducă jertfe în toate zilele.’”
- Ieremia 33:19 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
- Ieremia 33:20 „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă puteţi să rupeţi legământul Meu cu ziua şi legământul Meu cu noaptea, aşa încât ziua şi noaptea să nu mai fie la vremea lor,
- Ieremia 33:21 atunci se va putea rupe şi legământul Meu cu robul Meu David, aşa încât să nu mai aibă fii care să domnească pe scaunul lui de domnie, şi legământul Meu cu leviţii, preoţii, care Îmi fac slujba.
- Ieremia 33:22 Ca oştirea cerurilor, care nu se poate număra, şi ca nisipul mării, care nu se poate măsura, aşa voi înmulţi sămânţa robului Meu David şi pe leviţii care-Mi slujesc.’”
- Ieremia 33:23 Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel:
- Ieremia 33:24 „N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: ‘A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese’? Atât de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor.
- Ieremia 33:25 Aşa vorbeşte Domnul: ‘Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului,
- Ieremia 33:26 atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi voi avea milă de ei!’”
- Ieremia 34:1 Prorocie asupra sorţii lui Zedechia - Titlu
- Ieremia 34:2 „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Du-te de spune lui Zedechia, împăratul lui Iuda, şi zi-i: «Aşa vorbeşte Domnul: ‹Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului şi o va arde cu foc.
-