- Ieremia 2:27 Ei zic lemnului: ‘Tu eşti tatăl meu!’ şi pietrei: ‘Tu mi-ai dat viaţa!’ Căci ei Îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine. Dar, când sunt în nenorocire, zic: ‘Scoală-Te şi scapă-ne!’
- Ieremia 2:28 Unde sunt dumnezeii tăi pe care ţi i-ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te scape în vremea nenorocirii! Căci câte cetăţi ai, atâţia dumnezei ai, Iuda!
- Ieremia 2:29 Pentru ce vă certaţi cu Mine? Toţi Mi-aţi fost necredincioşi”, zice Domnul.
- Ieremia 2:30 „Degeaba v-am lovit copiii; n-au luat seama la certare; sabia voastră a mâncat pe prorocii voştri ca un leu nimicitor.
- Ieremia 2:31 O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la Cuvântul Domnului, care zice: ‘Am fost Eu o pustie pentru Israel sau o ţară plină de întuneric beznă?’ Pentru ce zice atunci poporul Meu: ‘Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine’?
- Ieremia 2:32 Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr.
- Ieremia 2:34 Până şi pe poalele hainei tale se află sângele sărmanilor nevinovaţi, pe care nu i-ai prins făcând nicio spargere.
- Ieremia 2:35 Şi, cu toate acestea, tu zici: ‘Da, sunt nevinovat! Să se întoarcă acum mânia Lui de la mine!’ Iată, Mă voi certa cu tine, pentru că zici: ‘N-am păcătuit!’
- Ieremia 2:36 Pentru ce atâta grabă ca să-ţi schimbi drumul? Din Egipt îţi va veni ruşinea, cum ţi-a venit şi din Asiria!
- Ieremia 2:37 Tot de-acolo vei ieşi cu mâinile pe cap, căci Domnul leapădă pe aceia în care te încrezi şi nu vei izbuti cu ei.
- Ieremia 3:1 El zice: ‘Când se desparte un bărbat de nevastă-sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea?’ N-ar fi chiar şi ţara aceea spurcată? Şi tu ai curvit cu mulţi ibovnici, şi să te întorci iarăşi la Mine?”, zice Domnul.
- Ieremia 3:2 „Ridică-ţi ochii spre înălţimi şi priveşte. Unde n-ai curvit? Te ţineai la drumuri, ca arabul în pustie, şi ai spurcat ţara prin curviile tale şi cu răutatea ta!
- Ieremia 3:3 Măcar că ploile au fost oprite şi ploaia de primăvară a lipsit, totuşi tu ţi-ai păstrat fruntea de curvă şi n-ai vrut să ai ruşine!
- Ieremia 3:4 Acum – nu-i aşa? – strigi la Mine: ‘Tată! Tu ai fost Prietenul tinereţii mele!
- Ieremia 3:5 Îşi va ţine El mânia pe vecie? O va păstra El totdeauna?’ Iată, aşa ai vorbit, şi totuşi ai făcut lucruri nelegiuite cât ai putut!”
- Ieremia 3:6 Domnul mi-a zis pe vremea împăratului Iosia: „Ai văzut ce a făcut necredincioasa Israel? S-a dus pe orice munte înalt şi sub orice copac verde şi a curvit acolo.
- Ieremia 3:7 Eu ziceam că, după ce a făcut toate aceste lucruri, se va întoarce la Mine. Dar nu s-a întors. Şi sora ei, vicleana Iuda, a fost martoră la aceasta.
- Ieremia 3:8 Şi, cu toate că a văzut că M-am despărţit de necredincioasa Israel din pricina tuturor preacurviilor ei şi i-am dat cartea ei de despărţire, totuşi soră-sa, vicleana Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus să curvească la fel.
- Ieremia 3:9 Şi astfel, prin necurăţia ei strigătoare, Israel a spurcat ţara, a preacurvit cu piatra şi lemnul.
- Ieremia 3:10 Cu toate acestea, vicleana Iuda, sora ei, nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie”, zice Domnul.
-