- Geneza 46:31 Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: „Mă duc să înştiinţez pe Faraon şi să-i spun: ‘Fraţii mei şi familia tatălui meu, care erau în ţara Canaan, au venit la mine.
- Geneza 46:32 Oamenii aceştia sunt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii şi tot ce este al lor.’
- Geneza 46:34 voi să răspundeţi: ‘Robii tăi au crescut vite din tinereţea noastră până acum, atât noi, cât şi părinţii noştri.’ În felul acesta, veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sunt o urâciune pentru egipteni.”
- Geneza 47:1 Iosif s-a dus să înştiinţeze pe Faraon şi i-a spus: „Fraţii mei şi tatăl meu au sosit din ţara Canaan, cu oile şi boii şi cu tot avutul lor; şi sunt în ţinutul Gosen.”
- Geneza 47:2 A luat pe cinci din fraţii lui şi i-a adus înaintea lui Faraon.
- Geneza 47:3 Faraon a întrebat pe fraţii lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciţi?” Ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau şi părinţii noştri.”
- Geneza 47:4 Şi au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în ţară, pentru că nu mai este păşune pentru oile robilor tăi şi este o mare foamete în ţara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ţinutul Gosen.”
- Geneza 47:5 Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine.
- Geneza 47:6 Ţara Egiptului este deschisă înaintea ta; aşază pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în ţinutul Gosen şi, dacă găseşti printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.”
- Geneza 47:7 Iosif a adus pe tatăl său Iacov şi l-a înfăţişat înaintea lui Faraon. Şi Iacov a binecuvântat pe Faraon.
- Geneza 47:8 Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieţii tale?”
- Geneza 47:9 Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele şi n-au atins zilele anilor vieţii părinţilor mei în timpul călătoriei lor.”
- Geneza 47:10 Iacov a binecuvântat iarăşi pe Faraon şi a plecat dinaintea lui Faraon.
- Geneza 47:11 Iosif a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi şi le-a dat o moşie în ţara Egiptului, în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul lui Ramses, cum poruncise Faraon.
- Geneza 47:12 Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe fraţii săi şi pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.
- Geneza 47:14 Iosif a strâns tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului în schimbul grâului pe care-l cumpărau oamenii şi astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon.
- Geneza 47:15 Când s-a sfârşit argintul din ţara Egiptului şi din ţara Canaanului, toţi egiptenii au venit la Iosif şi au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în faţa ta? Căci argint nu mai avem.”
- Geneza 47:16 Iosif a zis: „Daţi vitele voastre, şi vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveţi argint.”
- Geneza 47:17 Şi-au adus vitele la Iosif, şi Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi şi de boi şi în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.
- Geneza 47:18 După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor şi i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârşit şi turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile noastre.
-