- Iov 18:20 Neamurile care vor veni se vor uimi de prăpădirea lui, şi neamul de acum va fi cuprins de groază.
- Iov 18:21 Aceasta este soarta celui rău, aceasta este soarta celui ce nu cunoaşte pe Dumnezeu.”
- Iov 19:1 Iov a luat cuvântul şi a zis:
- Iov 19:3 Iată că de zece ori m-aţi batjocorit. Nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
- Iov 19:4 Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.
- Iov 19:5 Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sunt vinovat?
- Iov 19:6 Atunci, să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte şi mă înveleşte cu laţul Lui.
- Iov 19:8 Mi-a tăiat orice ieşire şi nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele.
- Iov 19:9 M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap,
- Iov 19:10 m-a zdrobit din toate părţile şi pier, mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
- Iov 19:11 S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.
- Iov 19:12 Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum până la mine şi au tăbărât în jurul cortului meu.
- Iov 19:13 A depărtat pe fraţii mei de la mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
- Iov 19:14 Rudele mele m-au părăsit, şi cei mai de aproape ai mei m-au uitat.
- Iov 19:17 Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
- Iov 19:19 Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
- Iov 19:20 Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinţi.
- Iov 19:21 Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.
- Iov 19:23 O! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte;
- Iov 19:24 aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie…
-