- Geneza 37:18 Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare.
- Geneza 37:19 Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de vise!
- Geneza 37:20 Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visele lui.”
- Geneza 37:21 Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!”
- Geneza 37:22 Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge, ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său.
- Geneza 37:23 Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă pe care o avea pe el.
- Geneza 37:24 L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.
- Geneza 37:25 Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt.
- Geneza 37:26 Atunci, Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele?
- Geneza 37:27 Veniţi mai bine să-l vindem ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat.
- Geneza 37:28 La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.
- Geneza 37:29 Ruben s-a întors la groapă şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele,
- Geneza 37:30 s-a întors la fraţii săi şi a zis: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?”
- Geneza 37:31 Ei au luat atunci haina lui Iosif şi, junghiind un ţap, i-au înmuiat haina în sânge.
- Geneza 37:32 Au trimis tatălui lor haina cea pestriţă, punând să-i spună: „Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.”
- Geneza 37:33 Iacov a cunoscut-o şi a zis: „Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!”
- Geneza 37:34 Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi a jelit multă vreme pe fiul său.
- Geneza 37:35 Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mângâie, dar el nu voia să primească nicio mângâiere, ci zicea: „Plângând mă voi coborî la fiul meu, în Locuinţa morţilor.” Şi plângea astfel pe fiul său.
- Geneza 37:36 Madianiţii l-au vândut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.
- Geneza 38:1 În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi şi a tras la un om din Adulam, numit Hira.
-