- 2 Cronici 20:27 Toţi oamenii din Iuda şi din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli şi s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmaşii lor.
- 2 Cronici 20:28 Au intrat în Ierusalim şi în Casa Domnului, în sunete de alăute şi de harpe şi trâmbiţe.
- 2 Cronici 20:29 Groaza Domnului a apucat toate împărăţiile celorlalte ţări când au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmaşilor lui Israel.
- 2 Cronici 20:30 Şi împărăţia lui Iosafat a fost liniştită şi Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur.
- 2 Cronici 20:31 Iosafat a domnit peste Iuda. Avea treizeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit douăzeci şi cinci de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Azuba, fata lui Şilhi.
- 2 Cronici 20:32 El a mers pe calea tatălui său, Asa, şi nu s-a abătut deloc, făcând ce este bine înaintea Domnului.
- 2 Cronici 20:33 Numai că înălţimile n-au fost îndepărtate, şi poporul tot n-avea inima strâns lipită de Dumnezeul părinţilor săi.
- 2 Cronici 20:34 Celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în istoria lui Iehu, fiul lui Hanani, care este cuprinsă în cartea împăraţilor lui Israel.
- 2 Cronici 20:35 După aceea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a unit cu împăratul lui Israel, Ahazia, a cărui purtare era nelegiuită.
- 2 Cronici 20:36 S-a unit cu el ca să zidească nişte corăbii, care să meargă la Tarsis, şi au făcut corăbii la Eţion-Gheber.
- 2 Cronici 20:37 Atunci, Eliezer, fiul lui Dodava, din Mareşa, a prorocit împotriva lui Iosafat şi a zis: „Pentru că te-ai unit cu Ahazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea.” Şi corăbiile au fost sfărâmate şi n-au putut să se ducă la Tarsis.
- 2 Cronici 21:1 Iosafat a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioram.
- 2 Cronici 21:2 Ioram avea ca fraţi, fii ai lui Iosafat, pe Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Micael şi Şefatia, toţi fii ai lui Iosafat, împăratul lui Israel.
- 2 Cronici 21:3 Tatăl lor le dăduse daruri însemnate în argint, în aur şi în lucruri scumpe, împreună cu cetăţi întărite în Iuda, dar împărăţia a lăsat-o lui Ioram, pentru că el era întâiul născut.
- 2 Cronici 21:4 Când a luat Ioram în stăpânire împărăţia tatălui său şi când s-a întărit, a omorât cu sabia pe toţi fraţii săi şi pe vreo câţiva din capii lui Israel.
- 2 Cronici 21:5 Ioram avea treizeci şi doi de ani când a ajuns împărat şi a domnit opt ani la Ierusalim.
- 2 Cronici 21:6 El a umblat în calea împăraţilor lui Israel cum făcuse casa lui Ahab, căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea Domnului.
- 2 Cronici 21:7 Dar Domnul n-a voit să piardă casa lui David, din pricina legământului pe care-l făcuse cu David şi din pricina făgăduinţei pe care o făcuse că îi va da totdeauna o lumină, lui şi fiilor lui.
- 2 Cronici 21:8 Pe vremea sa, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda şi şi-a pus un împărat.
- 2 Cronici 21:9 Ioram a pornit cu căpeteniile şi cu toate carele sale. Sculându-se noaptea, a bătut pe edomiţii care-l înconjurau şi pe căpeteniile carelor lor.
-