- 1 Cronici 28:1 David a chemat la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile seminţiilor, căpeteniile cetelor din slujba împăratului, căpeteniile peste mii şi căpeteniile peste sute, pe cei mai mari peste toate averile şi turmele împăratului şi ale fiilor săi, pe dregători, pe viteji şi pe toţi voinicii.
- 1 Cronici 28:2 Împăratul David s-a sculat în picioare şi a zis: „Ascultaţi-mă, fraţilor şi poporul meu! Aveam de gând să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului şi pentru aşternutul picioarelor Dumnezeului nostru şi mă pregăteam s-o zidesc.
- 1 Cronici 28:3 Dar Dumnezeu mi-a zis: ‘Să nu zideşti o casă Numelui Meu, căci eşti un om de război şi ai vărsat sânge.’
- 1 Cronici 28:4 Domnul Dumnezeul lui Israel m-a ales din toată casa tatălui meu pentru ca să fiu împărat al lui Israel pe vecie, căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda şi dintre fiii tatălui meu pe mine m-a pus să domnesc peste tot Israelul.
- 1 Cronici 28:5 Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului peste Israel.
- 1 Cronici 28:6 El mi-a zis: ‘Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa şi curţile, căci l-am ales ca fiu al Meu şi-i voi fi Tată.
- 1 Cronici 28:7 Îi voi întări împărăţia pe vecie, dacă se va ţine, ca astăzi, de împlinirea poruncilor şi rânduielilor Mele.’
- 1 Cronici 28:8 Acum, înaintea întregului Israel, înaintea adunării Domnului şi în faţa Dumnezeului nostru, care vă aude, păziţi şi puneţi-vă la inimă toate poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ca să stăpâniţi această bună ţară şi s-o lăsaţi de moştenire fiilor voştri, după voi, pe vecie.
- 1 Cronici 28:10 Vezi acum că Domnul te-a ales ca să zideşti o casă care să-I slujească de locaş sfânt. Întăreşte-te şi lucrează.”
- 1 Cronici 28:11 David a dat fiului său Solomon chipul prispei şi clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinăuntru şi al odăii pentru scaunul îndurării.
- 1 Cronici 28:12 I-a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului şi toate odăile de jur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu şi vistieriile Sfântului Locaş
- 1 Cronici 28:14 I-a dat chipul uneltelor de aur, cu greutatea celor ce trebuiau să fie de aur pentru toate uneltele fiecărei slujbe, şi chipul tuturor uneltelor de argint, cu greutatea lor, pentru toate uneltele fiecărei slujbe.
- 1 Cronici 28:15 A dat greutatea sfeşnicelor de aur şi a candelelor lor de aur, cu greutatea fiecărui sfeşnic şi a candelelor lui şi greutatea sfeşnicelor de argint, cu greutatea fiecărui sfeşnic şi a candelelor lui, după întrebuinţarea fiecărui sfeşnic.
- 1 Cronici 28:16 I-a dat greutatea de aur pentru mesele pâinilor pentru punerea înainte, pentru fiecare masă, şi greutatea de argint pentru mesele de argint.
- 1 Cronici 28:17 I-a dat chipul furculiţelor, lighenelor şi ceştilor de aur curat; chipul potirelor de aur, cu greutatea fiecărui potir, şi a potirelor de argint, cu greutatea fiecărui potir,
- 1 Cronici 28:18 şi chipul altarului tămâii în aur curăţit, cu greutatea lui. I-a mai dat şi chipul carului heruvimilor de aur, care îşi întind aripile şi acoperă chivotul legământului Domnului.
- 1 Cronici 28:19 „Toate acestea”, a zis David, „toate lucrările izvodului acestuia, mi le-a făcut cunoscute Domnul, însemnându-le în scris cu mâna Lui.”
- 1 Cronici 28:20 David a zis fiului său Solomon: „Întăreşte-te, îmbărbătează-te şi lucrează; nu te teme şi nu te înspăimânta. Căci Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi până se va isprăvi toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului.
- 1 Cronici 28:21 Iată, ai lângă tine cetele preoţilor şi leviţilor pentru toată slujba Casei lui Dumnezeu şi iată că ai lângă tine, pentru toată lucrarea, toţi oamenii binevoitori şi îndemânatici în tot felul de lucrări şi căpeteniile şi tot poporul, supuşi la toate poruncile tale.”
- 1 Cronici 29:1 Împăratul David a zis întregii adunări: „Fiul meu Solomon, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tânăr şi plăpând, şi lucrarea este însemnată, căci casa aceasta nu este pentru un om, ci este pentru Domnul Dumnezeu.
-