- 1 Cronici 12:23 Iată numărul oamenilor înarmaţi pentru război care s-au dus la David, în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului.
- 1 Cronici 12:27 şi Iehoiada, mai-marele aaroniţilor, şi cu el trei mii şapte sute;
- 1 Cronici 12:29 Din fiii lui Beniamin, fraţii lui Saul, trei mii, căci până atunci cea mai mare parte dintre ei rămăseseră credincioşi casei lui Saul.
- 1 Cronici 12:31 Din jumătatea seminţiei lui Manase, optsprezece mii, care au fost numiţi pe nume să se ducă să pună împărat pe David.
- 1 Cronici 12:33 Din Zabulon, cincizeci de mii în stare să meargă la oştire, înarmaţi pentru luptă cu toate armele de război şi gata să se lupte cu o inimă hotărâtă.
- 1 Cronici 12:36 Din Aşer, în stare să meargă la oaste şi gata de luptă, patruzeci de mii.
- 1 Cronici 12:37 Şi de cealaltă parte a Iordanului, din rubeniţi, din gadiţi şi din jumătatea seminţiei lui Manase, cu toate armele de război, o sută douăzeci de mii.
- 1 Cronici 12:38 Toţi aceşti bărbaţi, oameni de război, gata de luptă, au venit la Hebron cu inima neprefăcută ca să pună pe David împărat peste tot Israelul. Şi toţi ceilalţi din Israel erau tot cu un gând să facă împărat pe David.
- 1 Cronici 12:39 Au stat acolo trei zile cu David, mâncând şi bând, căci fraţii lor le pregătiseră de mâncare.
- 1 Cronici 12:40 Şi chiar cei ce locuiau lângă ei până la Isahar, la Zabulon şi Neftali, aduceau merinde pe măgari, pe cămile, pe catâri şi pe boi: aluaturi, turte de smochine şi de stafide, vin, untdelemn, boi şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.
- 1 Cronici 13:1 Chivotul adus de David în casa lui Obed-Edom - Titlu
- 1 Cronici 13:1 David a ţinut sfat cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi mai-marii.
- 1 Cronici 13:2 Şi David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă găsiţi cu cale şi dacă lucrul acesta vine de la Domnul Dumnezeul nostru, să trimitem în toate părţile la fraţii noştri care au rămas în toate ţinuturile lui Israel şi la preoţi şi leviţi în cetăţile şi împrejurimile lor, ca să se strângă la noi
- 1 Cronici 13:3 şi să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.”
- 1 Cronici 13:4 Toată adunarea a hotărât să facă aşa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor.
- 1 Cronici 13:5 David a strâns pe tot Israelul, de la Şilhor, în Egipt, până la intrarea Hamatului, ca să aducă din Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu.
- 1 Cronici 13:6 Şi David, împreună cu tot Israelul, s-a suit la Baala, la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care şade între heruvimi.
- 1 Cronici 13:7 Au pus într-un car nou chivotul lui Dumnezeu, pe care l-au luat din casa lui Abinadab. Uza şi Ahio cârmuiau carul.
- 1 Cronici 13:9 Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna să apuce chivotul, pentru că boii erau să-l răstoarne.
- 1 Cronici 13:10 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Domnul l-a lovit pentru că întinsese mâna pe chivot. Uza a murit acolo înaintea lui Dumnezeu.
-