- Judecatorii 3:23 Ehud a ieşit prin tindă, a închis uşile de la odaia de sus după el şi a tras zăvorul.
- Judecatorii 3:24 După ce a ieşit el, au venit slujitorii împăratului şi s-au uitat şi iată că uşile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: „Fără îndoială, îşi acoperă picioarele în odaia de vară.”
- Judecatorii 3:25 Au aşteptat multă vreme şi, fiindcă el nu deschidea uşile odăii de sus, au luat cheia şi au descuiat şi iată că stăpânul lor era mort, întins pe pământ.
- Judecatorii 3:26 Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a trecut de pietrării şi a scăpat în Seira.
- Judecatorii 3:27 Cum a ajuns, a sunat din trâmbiţă în muntele lui Efraim. Copiii lui Israel s-au coborât cu el din munte şi el s-a pus în fruntea lor.
- Judecatorii 3:28 El le-a zis: „Veniţi după mine, căci Domnul a dat în mâinile voastre pe vrăjmaşii voştri moabiţi.” Ei s-au coborât după el, au pus stăpânire pe vadurile Iordanului, în faţa Moabului, şi n-au lăsat pe nimeni să treacă.
- Judecatorii 3:29 Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toţi voinici şi viteji, şi n-a scăpat unul.
- Judecatorii 3:30 În ziua aceea, Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani.
- Judecatorii 3:31 După el, a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase sute de oameni dintre filisteni cu un otic de plug. Şi el a fost un izbăvitor al lui Israel.
- Judecatorii 4:1 Copiii lui Israel iarăşi au făcut ce nu place Domnului, după moartea lui Ehud.
- Judecatorii 4:2 Şi Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera şi locuia la Haroşet-Goim.
- Judecatorii 4:3 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de care de fier şi de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel.
- Judecatorii 4:4 Pe vremea aceea, judecător în Israel era Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot.
- Judecatorii 4:6 Ea a trimis să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i-a zis: „Iată porunca pe care a dat-o Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon;
- Judecatorii 4:8 Barac i-a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.”
- Judecatorii 4:9 Ea a răspuns: „Voi merge cu tine, dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş.
- Judecatorii 4:10 Barac a chemat pe Zabulon şi Neftali la Chedeş; zece mii de oameni mergeau în urma lui şi Debora a plecat cu el.
- Judecatorii 4:12 Au dat de ştire lui Sisera că Barac, fiul lui Abinoam, s-a îndreptat spre muntele Taborului.
- Judecatorii 4:13 Şi, de la Haroşet-Goim, Sisera şi-a strâns spre pârâul Chisonului toate carele, nouă sute de care de fier, şi tot poporul care era cu el.
- Judecatorii 4:14 Atunci, Debora a zis lui Barac: „Scoală-te, căci iată ziua când dă Domnul pe Sisera în mâinile tale. Într-adevăr, Domnul merge înaintea ta.” Şi Barac s-a repezit de pe muntele Taborului cu zece mii de oameni după el.
-