- Deuteronomul 16:13 Să prăznuieşti Sărbătoarea Corturilor şapte zile, după ce îţi vei strânge roadele din arie şi din teasc.
- Deuteronomul 16:14 Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău şi fiica ta, robul şi roaba ta şi levitul, străinul, orfanul şi văduva care vor fi în cetăţile tale.
- Deuteronomul 16:15 Să prăznuieşti sărbătoarea şapte zile în cinstea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege Domnul, căci Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în toate roadele tale şi în tot lucrul mâinilor tale şi de aceea să fii vesel.
- Deuteronomul 16:16 De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El: la Sărbătoarea Azimilor, la Sărbătoarea Săptămânilor şi la Sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfăţişeze cu mâinile goale înaintea Domnului.
- Deuteronomul 16:18 Aşezarea judecătorilor - Titlu
- Deuteronomul 16:19 Să n-atingi niciun drept, să nu cauţi la faţa oamenilor şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi.
- Deuteronomul 16:21 Să nu-ţi aşezi niciun idol de lemn lângă altarul pe care-l vei ridica Domnului Dumnezeului tău.
- Deuteronomul 17:1 Să n-aduci jertfă Domnului Dumnezeului tău vreun bou sau vreun miel care să aibă vreun cusur sau vreo meteahnă trupească, căci ar fi o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
- Deuteronomul 17:3 care să meargă după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, după Soare, Lună sau toată oştirea cerurilor, aşa cum eu n-am poruncit.
- Deuteronomul 17:4 De îndată ce vei lua cunoştinţă şi vei afla lucrul acesta, să faci cercetări amănunţite. Dacă lucrul este adevărat, dacă faptul este întemeiat, dacă urâciunea aceasta a fost săvârşită în Israel,
- Deuteronomul 17:5 atunci să aduci la porţile cetăţii tale pe bărbatul sau femeia care va fi vinovată de această faptă rea şi să ucizi cu pietre sau să pedepseşti cu moartea pe bărbatul acela sau pe femeia aceea.
- Deuteronomul 17:6 Cel vinovat de moarte să fie omorât pe mărturia a doi sau trei martori; să nu fie omorât pe mărturia unui singur martor.
- Deuteronomul 17:7 Întâi mâna martorilor să se ridice asupra lui ca să-l omoare şi apoi mâna întregului popor. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.
- Deuteronomul 17:8 Dacă ţi se va părea prea greu de judecat o pricină privitoare la un omor, la o neînţelegere sau la o rănire şi va da prilej la ceartă înăuntrul cetăţii tale, să te scoli şi să te sui la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău.
- Deuteronomul 17:9 Să te duci la preoţi, leviţi şi la cel ce va împlini atunci slujba de judecător, să-i întrebi, şi ei îţi vor spune hotărârea legii.
- Deuteronomul 17:10 Să faci cum îţi vor spune ei în locul pe care-l va alege Domnul şi să ai grijă să faci cum te vor învăţa ei.
- Deuteronomul 17:11 Să faci după legea pe care te vor învăţa şi după hotărârea pe care o vor rosti ei, să nu te abaţi de la ce-ţi vor spune ei, nici la dreapta, nici la stânga.
- Deuteronomul 17:12 Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului Dumnezeului tău sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea. Să scoţi astfel răul din mijlocul lui Israel,
- Deuteronomul 17:13 pentru ca tot poporul să audă, să se teamă şi să nu se mai îngâmfe.
- Deuteronomul 17:14 După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău şi o vei stăpâni, după ce-ţi vei aşeza locuinţa şi vei zice: ‘Vreau să pun peste mine un împărat, ca toate neamurile care mă înconjoară’,
-