- Deuteronomul 5:21 Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău; să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici ogorul lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, niciun alt lucru care este al aproapelui tău.’
- Deuteronomul 5:22 Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului, din nori şi din negură deasă, şi le-a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat.
- Deuteronomul 5:23 Când aţi auzit glasul acela din mijlocul întunericului şi pe când tot muntele era aprins, căpeteniile seminţiilor voastre şi bătrânii voştri s-au apropiat toţi de mine
- Deuteronomul 5:24 şi aţi zis: ‘Iată că Domnul Dumnezeul nostru ne-a arătat slava şi mărimea Lui şi noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, şi totuşi au rămas vii.
- Deuteronomul 5:25 Şi acum pentru ce să murim? Căci acest foc mare ne va mistui; dacă vom auzi şi mai departe glasul Domnului Dumnezeului nostru, vom muri.
- Deuteronomul 5:26 Cine este, în adevăr, omul acela care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, şi totuşi să fi rămas viu?
- Deuteronomul 5:27 Apropie-te mai bine tu şi ascultă tot ce-ţi va spune Domnul Dumnezeul nostru; apoi să ne spui tu însuţi tot ce-ţi va spune Domnul Dumnezeul nostru, şi noi vom asculta şi vom face.’
- Deuteronomul 5:28 Domnul a auzit cuvintele pe care mi le-aţi spus. Şi Domnul mi-a zis: ‘Am auzit cuvintele pe care ţi le-a spus poporul acesta: tot ce au zis este bine.
- Deuteronomul 5:29 O, de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor!
- Deuteronomul 5:31 Dar tu rămâi aici, cu Mine, şi-ţi voi spune toate poruncile, legile şi rânduielile pe care să-i înveţi să le împlinească în ţara pe care le-o dau în stăpânire.’
- Deuteronomul 5:32 Luaţi seama dar să faceţi aşa cum v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga.
- Deuteronomul 5:33 Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.
- Deuteronomul 6:1 Iată poruncile, legile şi rânduielile pe care a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire;
- Deuteronomul 6:2 ca să te temi de Domnul Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe care ţi le dau şi să ai zile multe.
- Deuteronomul 6:3 Ascultă-le dar, Israele, şi caută să le împlineşti, ca să fii fericit şi să vă înmulţiţi mult, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi, când ţi-a făgăduit ţara în care curge lapte şi miere.
- Deuteronomul 6:4 Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.
- Deuteronomul 6:6 Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.
- Deuteronomul 6:7 Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.
- Deuteronomul 6:8 Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi.
- Deuteronomul 6:10 Domnul Dumnezeul tău te va face să intri în ţara pe care a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, că ţi-o va da. Vei stăpâni cetăţi mari şi bune pe care nu tu le-ai zidit,
-