- Numeri 3:29 Familiile fiilor lui Chehat tăbărau în partea de miazăzi a cortului.
- Numeri 3:30 Căpetenia casei părinteşti a familiilor chehatiţilor era Eliţafan, fiul lui Uziel.
- Numeri 3:31 În grija lor au dat chivotul, masa, sfeşnicul, altarele, uneltele Sfântului Locaş, cu care îşi făceau slujba, perdeaua dinăuntru şi tot ce ţine de ea.
- Numeri 3:32 Căpetenia căpeteniilor leviţilor era Eleazar, fiul preotului Aaron; el avea privegherea asupra celor însărcinaţi să îngrijească de Sfântul Locaş.
- Numeri 3:33 Din Merari se coboară familia lui Mahli şi familia lui Muşi, alcătuind familiile merariţilor.
- Numeri 3:34 Cei ieşiţi la numărătoare, când au numărat pe toţi bărbaţii de la vârsta de o lună în sus, au fost şase mii două sute.
- Numeri 3:35 Căpetenia casei părinteşti a familiilor lui Merari era Ţuriel, fiul lui Abihail. Ei tăbărau în partea de miazănoapte a cortului.
- Numeri 3:36 În paza şi grija fiilor lui Merari au dat: scândurile cortului, drugii, stâlpii şi picioarele lor, toate uneltele şi tot ce ţine de ele;
- Numeri 3:37 apoi stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor şi funiile lor.
- Numeri 3:38 Moise, Aaron şi fiii lui tăbărau înaintea cortului, la răsărit, înaintea cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la Sfântul Locaş tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia să fie pedepsit cu moartea.
- Numeri 3:39 Toţi leviţii a căror numărătoare au făcut-o Moise şi Aaron după porunca Domnului, după familiile lor, toţi bărbaţii, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii.
- Numeri 3:40 Domnul a zis lui Moise: „Fă numărătoarea tuturor întâilor născuţi de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus, şi numără-i după numele lor.
- Numeri 3:42 Moise a făcut numărătoarea tuturor întâilor născuţi dintre copiii lui Israel, după porunca pe care i-o dăduse Domnul.
- Numeri 3:43 Toţi întâii născuţi de parte bărbătească, a căror numărătoare au făcut-o, numărându-le numele, de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci şi două de mii două sute şaptezeci şi trei.
- Numeri 3:44 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:
- Numeri 3:45 „Ia pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi din copiii lui Israel şi vitele leviţilor în locul vitelor lor; şi leviţii vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.
- Numeri 3:46 Pentru răscumpărarea celor două sute şaptezeci şi trei care trec peste numărul leviţilor, dintre întâii născuţi ai copiilor lui Israel,
- Numeri 3:48 Să dai argintul acesta lui Aaron şi fiilor lui pentru răscumpărarea celor ce trec peste numărul leviţilor.”
- Numeri 3:49 Moise a luat argintul pentru răscumpărarea celor ce treceau peste numărul celor răscumpăraţi de leviţi;
- Numeri 3:50 a luat argintul întâilor născuţi din copiii lui Israel: o mie trei sute şaizeci şi cinci de sicli, după siclul Sfântului Locaş.
-