- 1 Ioan 5:8 Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele, şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor.
- 1 Ioan 5:9 Dacă primim mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui Dumnezeu este mai mare; şi mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut-o El despre Fiul Său.
- 1 Ioan 5:10 Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său.
- 1 Ioan 5:11 Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său.
- 1 Ioan 5:12 Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa.
- 1 Ioan 5:13 V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.
- 1 Ioan 5:14 Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.
- 1 Ioan 5:15 Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.
- 1 Ioan 5:16 Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela.
- 1 Ioan 5:18 Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte şi cel rău nu se atinge de el.
- 1 Ioan 5:20 Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.
- 1 Ioan 5:21 Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin.
- 2 Ioan 1:1 A DOUA EPISTOLĂ A LUI IOAN - Titlu
- 2 Ioan 1:1 Prezbiterul către aleasa Doamnă şi către copiii ei, pe care-i iubesc în adevăr – şi nu numai eu, ci toţi cei ce cunosc adevărul –,
- 2 Ioan 1:2 pentru adevărul acesta care rămâne în noi şi care va fi cu noi în veac:
- 2 Ioan 1:3 Harul, îndurarea şi pacea să fie cu voi din partea lui Dumnezeu Tatăl şi din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste!
- 2 Ioan 1:4 M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl.
- 2 Ioan 1:5 Şi acum, te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie o poruncă nouă, ci cea pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alţii!
- 2 Ioan 1:6 Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi, după cum aţi auzit de la început.
- 2 Ioan 1:7 Căci în lume s-au răspândit mulţi amăgitori, care nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată antihristul!
-