- Evrei 6:17 De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,
- Evrei 6:18 pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
- Evrei 6:19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,
- Evrei 6:20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
- Evrei 7:1 În adevăr, Melhisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, care a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvântat,
- Evrei 7:2 care a primit de la Avraam zeciuială din tot, care, după însemnarea numelui său, este întâi „Împărat al neprihănirii”, apoi şi „Împărat al Salemului”, adică „Împărat al păcii”,
- Evrei 7:3 fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii, dar care a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu, rămâne preot în veac.
- Evrei 7:4 Vedeţi bine dar cât de mare a fost el dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!
- Evrei 7:5 Aceia dintre fiii lui Levi care îndeplinesc slujba de preoţi după Lege au poruncă să ia zeciuială de la norod, adică de la fraţii lor, cu toate că şi ei se coboară din Avraam.
- Evrei 7:6 Iar el, care nu se cobora din familia lor, a luat zeciuială de la Avraam şi a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinţele.
- Evrei 7:8 Şi apoi, aici, cei ce iau zeciuială sunt nişte oameni muritori, pe când, acolo, o ia cineva despre care se mărturiseşte că este viu.
- Evrei 7:9 Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;
- Evrei 7:10 căci era încă în coapsele strămoşului său când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.
- Evrei 7:11 Dacă dar desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia leviţilor – căci sub preoţia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, şi nu după rânduiala lui Aaron?
- Evrei 7:12 Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii.
- Evrei 7:13 În adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului.
- Evrei 7:14 Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie.
- Evrei 7:15 Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se după asemănarea lui Melhisedec un alt preot,
- Evrei 7:18 Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte din pricina neputinţei şi zădărniciei ei –
- Evrei 7:19 căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
-