- 2 Timotei 3:12 De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.
- 2 Timotei 3:13 Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.
- 2 Timotei 3:14 Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat:
- 2 Timotei 4:1 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
- 2 Timotei 4:2 propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.
- 2 Timotei 4:3 Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
- 2 Timotei 4:4 Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.
- 2 Timotei 4:6 Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.
- 2 Timotei 4:7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
- 2 Timotei 4:8 De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
- 2 Timotei 4:10 Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit, în Dalmaţia.
- 2 Timotei 4:11 Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru slujbă.
- 2 Timotei 4:12 Pe Tihic l-am trimis la Efes.
- 2 Timotei 4:13 Când vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele.
- 2 Timotei 4:14 Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui.
- 2 Timotei 4:16 La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta!
- 2 Timotei 4:17 Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului.
- 2 Timotei 4:18 Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
- 2 Timotei 4:19 Spune sănătate Priscilei şi lui Aquila şi casei lui Onisifor.
- 2 Timotei 4:20 Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.
-