- Faptele apostolilor 13:31 El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim şi care, acum, sunt martorii Lui înaintea norodului.
- Faptele apostolilor 13:32 Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
- Faptele apostolilor 13:33 Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus, după cum este scris în psalmul al doilea: ‘Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.’
- Faptele apostolilor 13:34 Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: ‘Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David.’
- Faptele apostolilor 13:35 De aceea mai zice şi în alt psalm: ‘Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.’
- Faptele apostolilor 13:36 Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea.
- Faptele apostolilor 13:37 Dar Acela pe care L-a înviat Dumnezeu n-a văzut putrezirea.
- Faptele apostolilor 13:39 şi oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.
- Faptele apostolilor 13:40 Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în proroci:
- Faptele apostolilor 13:41 ‘Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi, căci în zilele voastre am să fac o lucrare pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.’”
- Faptele apostolilor 13:42 Când au ieşit afară, neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.
- Faptele apostolilor 13:43 Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei şi-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu.
- Faptele apostolilor 13:44 În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
- Faptele apostolilor 13:45 Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel şi-l batjocoreau.
- Faptele apostolilor 13:46 Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă, dar, fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre neamuri.
- Faptele apostolilor 13:47 Căci aşa ne-a poruncit Domnul: ‘Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.’”
- Faptele apostolilor 13:48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut.
- Faptele apostolilor 13:50 Dar iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba şi i-au izgonit din hotarele lor.
- Faptele apostolilor 13:51 Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor şi s-au dus în Iconia,
- Faptele apostolilor 14:1 În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga iudeilor şi au vorbit în aşa fel că o mare mulţime de iudei şi de greci au crezut.
-