- Ioan 6:6 Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.
- Ioan 6:7 Filip i-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de lei n-ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.”
- Ioan 6:8 Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:
- Ioan 6:9 „Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?”
- Ioan 6:10 Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.
- Ioan 6:11 Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor ce şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au voit.
- Ioan 6:12 După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.”
- Ioan 6:13 Le-au adunat deci şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.
- Ioan 6:14 Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este prorocul cel aşteptat în lume.”
- Ioan 6:15 Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur.
- Ioan 6:16 Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării.
- Ioan 6:17 S-au suit într-o corabie şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei.
- Ioan 6:19 După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat.
- Ioan 6:20 Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!”
- Ioan 6:21 Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.
- Ioan 6:22 Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.
- Ioan 6:23 A doua zi, sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu.
- Ioan 6:24 Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ele în corăbiile acestea şi s-au dus la Capernaum să caute pe Isus.
- Ioan 6:25 Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?”
- Ioan 6:26 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.
-