Neputincioşi privim cum se scurg pe rând, Devin simple amintiri ani, zile şi nopţi în şir. Prea ocupaţi să adunăm, ce-i mai de preţ ades uităm, Căci doar comorile ce-s strânse-n Cer nu pier.
Refren
Îţi mulţumesc, Isuse, pentru că exist, Îţi mulţumesc, o, Doamne, pentru ce sunt. Şi, cât mai am suflare, să laşi iubirea Ta Să ardă ca un soare pe cărărea mea.
Strofă 2
În urmă-s ani, cu lacrimi şi încercări. Cu zâmbet şi mângâieri, cu iarnă şi primăveri. De câte ori ne-am prăbuşit, doar braţul Tău ne-a sprijinit, De-a Tale aripi sfinte fost-am ocrotit.
Strofă 3
Privind peste ani, văd Chipul Tău tot mai clar, Dincolo, pe-un alt hotar, trecând marea de cristal. Eu ştiu, o, Doamne, că-ntr-o zi ochii uimiţi Te vor privi, Când orice lacrimă din ei se va topi.
Strofă 1

1 / 1▲
1. Neputincioşi privim cum se scurg pe rând,
Devin simple amintiri ani, zile şi nopţi în şir.
Prea ocupaţi să adunăm, ce-i mai de preţ ades uităm,
Căci doar comorile ce-s strânse-n Cer nu pier.
R: Îţi mulţumesc, Isuse, pentru că exist,
Îţi mulţumesc, o, Doamne, pentru ce sunt.
Şi, cât mai am suflare, să laşi iubirea Ta
Să ardă ca un soare pe cărărea mea.
2. În urmă-s ani, cu lacrimi şi încercări.
Cu zâmbet şi mângâieri, cu iarnă şi primăveri.
De câte ori ne-am prăbuşit, doar braţul Tău ne-a sprijinit,
De-a Tale aripi sfinte fost-am ocrotit.
3. Privind peste ani, văd Chipul Tău tot mai clar,
Dincolo, pe-un alt hotar, trecând marea de cristal.
Eu ştiu, o, Doamne, că-ntr-o zi ochii uimiţi Te vor privi,
Când orice lacrimă din ei se va topi.
Maleahi 3:16Atunci, şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.