Cântăm voioşi şi suntem fericiţi Căci prin Isus viaţă am primit El e cu noi, pe El vrem să-L urmăm De-aceea, azi glorie cu toţii să-I cântăm
Refren
Să-I cântăm din inimi: "Aleluia", Prin credință, noi să Îl urmăm Să-I cântăm cu toţii osanale Pe Isus Hristos să-L lăudăm
Strofă 2
În orice zi prin bine şi prin rău Eu nu mă tem, căci El e Dumnezeu E stânca mea, oricât de greu mi-ar fi, Mă-ncred în El, Întotdeauna pe El voi slăvi.
Strofă 3
Pe-acest pământ, noi suntem călători, Dar sus în cer, vom fi moștenitori Ne-așteaptă acol' dar pân-atunci trăim Și vrem de-aici Pe Isus Hristos să-L preamărim.
Strofă 1

1 / 1▲
1. Cântăm voioşi şi suntem fericiţi
Căci prin Isus viaţă am primit
El e cu noi, pe El vrem să-L urmăm
De-aceea, azi glorie cu toţii să-I cântăm
R: Să-I cântăm din inimi: "Aleluia",
Prin credință, noi să Îl urmăm
Să-I cântăm cu toţii osanale
Pe Isus Hristos să-L lăudăm
2. În orice zi prin bine şi prin rău
Eu nu mă tem, căci El e Dumnezeu
E stânca mea, oricât de greu mi-ar fi,
Mă-ncred în El,
Întotdeauna pe El voi slăvi.
3. Pe-acest pământ, noi suntem călători,
Dar sus în cer, vom fi moștenitori
Ne-așteaptă acol' dar pân-atunci trăim
Și vrem de-aici
Pe Isus Hristos să-L preamărim.
eu ador cantarea asta,e asa pe sufletul meu,desi eu nu sunt pocaita imi plac ,cantecele astea.