Venim ‘naintea Ta, cu jertfa cea mai sfântă
Cu-ntreagă inima, ce de iubire cântă!
Ale noastre mâini în sus spre Tine le-nălţăm
Tu să primeşti, Isus, cântarea ce-o cântăm!
/:Îţi vom cânta cântări de mulţumire!
Şi vom slăvi pe veci Numele Tău!
Vom înălţa a noastră proslăvire,
Cât vom trăi Te vom lăuda mereu! :/
Genunchii ni-i plecăm în Numele Tău Sfânt
Şi har noi aşteptăm cu ochii lăcrimând...
Să ne vorbeşti acum cu glas mângâietor
Poporul Tău cel scump Îţi cere ajutor.
Genunchii ni-i plecăm în Numele Tău Sfânt
Şi har noi aşteptăm cu ochii lăcrimând...
Ale noastre mâini în sus spre Tine le-nălţăm
Tu să primeşti, Isus, cântarea ce-o cântăm!