Din a cerului mărire,
Pentru omul păcătos,
Să ne aduci mântuire
Ai venit, Isus Hristos.
/:Îţi aducem închinare,
Cu iubire Te lăudăm
În această sărbătoare,
Rege sfânt Te adorăm. :/
N-avem smirnă, nici tămâie,
Şi nici aur ca să-Ţi dăm,
Dar dorim pentru vecie,
Mesia, să Îţi cântăm.
Stea ce-ai răsărit odată
Peste ţara Israel,
Ne sfinţeşte viaţa toată,
Mesia Emanuel.
De aproape sau departe,
Tineri, vârstnici sau copii,
Te chemăm, Isus, ca frate,
Domn şi Rege să ne fii.