Strofă 1
Curând vine Isus să-și ia mireasa
El vine după cei ce-s pregătiţi
Curând va-ncepe nunta minunată
Acolo sus în cer în Paradis
Încă puţin și un semnal din ceruri
Va anunța venirea lui Isus
Și cei ce l-am slujit cu drag pe Domnul
Vom fi luați în țara cea de sus
Refren
Mi-e dor de ziua aceea mi-e dor să-l întâlnesc
Mi-e dor să-i spun in față o Doamne te iubesc
Mi-e dor să fiu cu Domnul meu în țara cea de sus
Mi-e dor de mirele meu drag Isus
Strofă 2
Atâtea-n jurul nostru ne arată
Că Domnu-i mai aproape azi ca oricând
Vedem clar cum păcatul e la culme
Și ne-ntrebam când vine cel ce-i sfânt
Noi vrem mai mult să ne-apropiem de Domnul
Ce ne-ntăreşte să înaintăm
Încă puțin și vom ajunge-acasă
Și pentru veci o să ne bucurăm
Strofă 3
Tot ce scrie-n biblie se împlineşte
Pământul se îndreaptă spre-un final
Întoarce-te azi prieten drag la Domnul
Predă-i inima ta cât mai e har
De vei rămâne-așa cum El dorește
Curat și neântinat pe calea Lui
Când va veni din cer să-și ia mireasa
Vei auzi și tu chemarea Lui