Drumul greșit
Autor: Monica Turtoi  |  Album: Rugăciuni- Amalia Decean  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de MoniTurtoi in 19/02/2026
    12345678910 0/10 X
1 / 1
1. Pe drumul greșit dacă mergi, n-am să-ți spun "Da",
De-aș face așa la rău te-aș încuraja.
Dacă tu consideri că-i un lucru bun,
Pleacă-ți urechea la ce am să-ți spun:
Am crezut ca tine și eu cândva
Că nimic nu-i greșit unde-i „dragostea”.
Am ajuns de pofte împovărat
Învins de-ntuneric, robit de păcat,
Până când Adevărul m-a aflat!

2. Din groapa robiei și tu poți fi salvat
De ceri cu smerenie-ajutor Celui Preaînalt
Un mesaj de speranță doresc să îți spun:
Dumnezeul puternic e și drept, e și bun!
El poate să-ți dea vindecarea în dar,
O minte-nnoită, nădejde și har.
Bucuria-ntâlnirii cu Isus îți va da
Împlinirea și rostul în viața ta.
Adevărul te poate elibera!

3. Pe drumul greșit dacă mergi, e-alegerea ta,
Spre moarte alergi și vecia te va costa.
Dacă nu ți-am răspuns la-ntrebări ce le ai,
Să știi că există un iad și un rai
Și sfidând Creatorul, necinstind ce-a creat,
Alegi celui rău să îi fii devotat!
Cu brațe întinse pe Cruce-a murit
În locul tău, Domnul, să fii mântuit!
Te-ntoarce astăzi din drumul greșit!

C: Bucuria-ntâlnirii cu Isus îți va da
Împlinirea și rostul în viața ta!
Adevărul te poate elibera!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 16
Opțiuni