1. Când îmi ridic privirea departe înspre stele
Spre universul mare pe care l-ai creat,
Mă-ntreb ce este omul, așa mic printre ele,
Cât de plăpând, și parcă, atât de neînsemnat.

2. Atât de neînsemnat în lumea asta,
Doamne,
Doar o fărâmă printre colosale galaxii,
Un fir de praf sunt în creația-Ți cea mare,
O licărire mică printre stele mii și mii...

R: /:Și totuși, Tu-Ți îndrepți spre mine-a Ta
privire,
Și-n ochii Tăi, o, Doamne, valoare am avut;
Pe Fiul Tău să moară Tu ai dat pentru mine,
Pentru un păcătos, pentru-o mână de lut... :/

3. Dar iată că și cerul e prea mic pentru Tine,
Prea mic să Te cuprindă chiar universu-ntreg;
Nu pot găsi cuvinte de-ajuns să Te descrie,
Și-a Ta înțelepciune nu pot s-o înțeleg.

4. Atât de minunat ești, Doamne, pentru mine,
Atât de fascinant și-atât de glorios,
Tu ești atotputernic și nimeni nu-i ca Tine,
Ca Duhul Tău cel Sfânt și Fiul Tău Hristos.

R: /:Și totuși, Tu-Ți îndrepți spre mine-a Ta
privire,
Și-n ochii Tăi, o, Doamne, valoare am avut;
Pe Fiul Tău să moară Tu ai dat pentru mine,
Pentru un păcătos, pentru-o mână de lut... :/